Mama lor... la toti

Nu imi voi transforma coltul in manifest social, dar pentru ca pana acum, doar auzisem de furtul la firul de iarba, iata ca in sfarsit avem si un caz concret. Vezi aici cum in Romania e mai ieftin sa plachezi spatiul viran cu parchet de bambus, decat sa pui iarba.
Nu imi mai fac de mult sperante, privesc lucrurile detasat. Ma uit la televizor doar pentru a nu uita pe ce lume traiesc, dar privesc ca pe un documentar despre o alta tara, caci altfel nu pot. Si atunci imi vad de coltul meu, unde incerc sa-mi aduc armonie...iar de maine caut trasee si detalii despre zilele din Fagaras. Daca ma ajuta soarele si plamanii, va aduc poze de pe Vf. Moldoveanu.
Stie cineva o Paparuda pe invers? Ca nu mai vreau ploi.

Victor Socaciu - Mama lor
Vezi mai multe video Diverse

Sectiunea "ENJOY"

De astazi "St Germain"

Legenda lor si plansul pentru ai mei

Nu i-am iubit muzica dar am stiu sa i-o respect. Cand el era The King of Pop, eu iubeam regi si regine din alte epoci, mai lirici, mai intensi.
Nu-i pot nega talentul, iar unele piese sunt complete, perfecte. Cred ca muzica lui a devenit cu mesaj abia de la albumul Dangerous, pana atunci fiind ritm si originalitate. Intradevar a fost unic, dar cumva nu m-am putut atasa profund de fenomenul Michael Jackson. Pentru ca am simtit ca nu e personalizat prin mesaj ci prin imagine. Iar eu, caut de la muzica de care ma atasez, nu doar patru minute de ritm, compuse de cineva sa placa la toti. Eu vreau sa simt artistul in muzica si nu sa vad o coregrafie a ceea ce a simtit altul. E ca si cum m-as indragosti de cineva care-mi serveste tot timpul citate. Ii pot aprecia arta discursului dar nu mi-l pot face prieten...pentru ca nu-l cunosc.
Dar repet, in ceea ce inseamna show american, a fost cel mai bun.
Dar astazi am fost trist, pentru ca romanii au jelit ceva ce nu e al lor. Cred ca ne sta in fire, ca ce-i al lor e mai bun. Iar cand acel ceva mai e si intens comercial, cu atat mai mult.
Mie in continuare mi-e dor de Octavian Paler, de Florian Pitis si de Stefan Iordache.
Si ma intristez si mai tare cand ma gandesc, ca nu stiu cati romani vor conduce cu avariile pornite cand se va stinge Tudor Gheorghe sau Radu Beligan.
Chiar daca unora o sa le par pretios, nu-i bai. Nu sunt ipocrit. Am iubit Queen, Janis Joplin, Doors, INXS si apoi Nirvana. Sunt tot legendele lor. Tot cu final tragic. Dar iubirea aceea e pastrata undeva pe casete, harddisk si cd-uri.
Ai mei de aici sunt in suflet, cand se sting ma doare. Cand unul cate unul pleaca, simt golul si ruptura aproape fizic si... tot vor fi sa plece.
Plec fruntea in fata legendei lor...dar lacrimile le vars pentru ai mei.

Senzualitate si ritm la superlativ - REGELE

Pentru ca perfectiunea exista.

Pentru postul de mai jos

marfar---- las-o ba ca merge asa
Asculta mai multe audio Muzica

Precum vrabia in praf...

Motto: " Las-o ba sa merge asha, ne-am obisnuit cu ea "

In Romania de dincoace de Brasov am fost invins.
Iubesc inotul, nu ca sport ci ca relaxare. Miscarea in apa nu te face sa transpiri, nu-ti produce durereri, dimpotriva, apa te mangaie, te invaluie, te ajuta. Pentru mine e relaxarea suprema.
Si aici s-a terminat visul. Care apa?
Singurul loc in care puteai sa inoti fara sa-ti sara cretini in cap, s-a inchis. Mi s-a mai luat ceva frumos. Inca un loc de evadare pierdut. Resemnat m-am intors la masina, ma simteam invins. Dar am hotarat sa nu ma las asa usor. Cu indoiala in suflet, m-am indrepatat spre locul cu cretini, sperand naiv ca ceva s-a schimbat acolo in ultimii ani. Aiurea. A fost mai rau. Tot ce urasc mai mult era strans acolo. Cum am trecut bariera, m-au intampinat manele urland din boxe gajaite, mizerie crunta, fete grobiene si priviri rancede. Imi facea rau fizic energia emanata din acel loc. Am gasit puterea sa ajung la bazin. Aici am avut lovitura finala. Era umplut pe jumatate cu apa de culoare incerta, tixit de trupuri ce executau urmatorul circuit inchis : bere...toaleta...bazin...bere...toaleta...bazin... ( dusuri canci ). Si in jur ruinele a ceea ce a fost odata complexul "La valuri ". Dar lor le era bine acolo. Erau in mediul lor. Nimic din jur nu-i deranja. Era firesc sa fie asa, erau doar in simbioza perfecta cu mocirla.
Eram definitiv invins. De ce oare m-au lasat sa trec bariera? Parca intrasem in Hotelul Cismigiu al lui Tudor Chirila. Dar nu mai erau americanii de vina...desi urarea o pastram intacta, si ce-i de fata nu se excludeau.
Ma intreb, in cata mizerie ne mai putem afunda cu entuziasmul tampit si senin pe care l-am vazut in acea zi. Retoric bineinteles, caci imediat mi-am adus aminte ca in continuare producem grotesc cu cea mai mare nonsolanta, ultimul fiind Fernando de la Caransebes.
Dar ca sa fiu "politicaly correct" trebuie sa spun ca mai sunt 2 bazine in oras. Unul e loc de promenada pentru "Jmecheri", mic, pretext pentru sezlonguri. Iar celalalt e rotund, plin de copii si bar in mijloc. Sunt eu tampit ca vreau sa inot si nu doar sa ma ud ?! Probabil, ca prea ii vad multumiti pe cei din jur.
Si, dupa cum spuneam, iubesc inotul. Si la ce-mi foloseste ?!

Ma gandeam...

Stiu ca nu sunteti multi cei care vizitati coltul meu, dar va astept cu idei si comentarii. De dragul gandului si a vorbei scrise .

PS. Neaparat trageti un ochi la Enjoy - de astazi " Koop "

" Masochismul " Sentimental

Desi masochismul e conform DEX o perversiune sexuala, sa nu uitam ca tot ce e pervers pleaca cumva din creier. Sau ne nastem perversi si atunci e o boala? Nu stiu si nu dezbat acum. Dar stiu sigur ca extrapolarea masochismului spre sentimental tine de ceea ce ne dorim sa fim.
De mult am vrut sa scriu despre asa ceva, sunt convins ca toti am experimentat o forma mai usoara sau mai intensa a dependentei.
Cred ca totul tine de etape. De etapa emotionala prin care trecem. De etapa de maturizare la care am ajuns...dar mai ales de etapa de autocontrol in care suntem.
Pentru ca daca putem intelege exaltarile adolescentine, cand suferinta face parte din calcifierea sistemului nostru intim, cand aceasta apare autoindusa la cei trecuti de primele experiente, aproape de starea de dependenta , atunci eu clasez drept masochism si nu mai pot empatiza.
Nu voi da exemple, fiecare le are in jur, sau personale. Eu insumi am experimentat, hipnotizat oarecum de starea aceea.
Pana la urma, cred ca totul vine dintr-un joc de putere, de orgoliu. Trufia combinata cu sentimetul e un amestec afrosidiac. Momentul de dominatie transformat brusc in umilinta iti da motivatii noi, tinte si lupte noi.
Oare daca ne oprim doar sa fim, nu ne mai e bine cu noi? Sau spaima de banal ne mana in lupta, crezand ca daca nu avem iubire spectacol inseamana ca nu acolo trebuie sa ne oprim? Oare mai stim sa iubim pentru bucuria noastra sau doar pentru o idee spectaculoasa inchipuita candva. Sau nu mai vorbim demult despre iubire?
Am auzit si motivatia plictiselii. Nu tine. Te plictisesti cand asteptarile tale nu sunt impreuna cu cel de langa tine, ci au legatura poate cu amintirea unei iubiri trecute sau cu a uneia neimplinite.
Sa-i credem pe cei ce spun ca nu pot altfel? Dar oare vor? Dar oare stiu?
Nu stiu. Nu dau raspunsuri. Reactionez doar. Cand nu e bine pleci. Daca mai stai...asuma-ti. Cred iar ca e vorba de etape. Le fel cum cred ca nu toti trec de ele.
Nu e protest, e mirare, caci pare sport national. Nu e revolta, caci nu ma atinge. Stiu doar ca se poate si bine si altfel. Eu nu voi mai fi niciodata acolo. Nu mai stiu, nu mai pot, nu mai e in mine. Si imi place.

PS. Ramane sa ma mai las si de fumat .

PS2. Acest post nu e neaparat un eseu legat, ci doar ganduri in ordine aleatoare.

Basescule !!!....bag seama ca tu ne vrei "inculti in cap"

Paranghelia nationala are nevoie de ospatari si tinichigii calificati la alambicul prezidential.
Sa institutionalizam meseriile servile, unde baza e trasul de tepe si bacsisul. Imbecilul atata stie.
Istoria e suficienta daca se rezuma la trecutul bun de santaj. Filosofia e completa cand orizontul sau se reduce la un punct: punctul lui de vedere. Diploma si scoala se poate cumpara, important e sa ai o meserie care sa-ti aduca banii necesari.
Deci, cu servetul si ciocanul, hic, inainte mars.

sarmalele reci - tara te vrea prost!
Asculta mai multe audio Muzica


In alt registru

Parazitii - Instigare la cultura

Am vazut pe Discovery

Acum cand exista tot atatea posturi sub brand Discovery, cate posturi comerciale romanesti, e greu sa ocolesti si sa nu poti spune "Am vazut pe Discovery". Nu e rau, deschide usi acolo unde bugetul nu poate deschide carti, sau unde comoditatea nu da telecomanda pe semnul de carte. E usor, multa imagine si text putin. Idei simple, fara descrieri ce pot pune fruntea in barbie spre somn. Dar fenomenul a capatat cumva accent mioritic. Caci desi brand-ul s-a ramificat spre aproape toate domeniile, selectia tot telecomanda o face. Parca degeaba s-a vrut ca informatia complexa sa devina facila, si astfel, prea putin aud de History, Science, Travel&Living, Sci-Fi si Civilisation. Caci pana la urma, dupa ce treci de " Am vazut pe Discovery " ramai tot cu vocabularul de dinainte de ora de vizionare, cu aceeasi cultura facuta in fuga intre doua reclame. Si atunci e mai usor sa privim documentare fara epitete si in tuse groase, la care poti face rezumatul cu " foarte misto " si gata. Degeaba pui stofa scumpa si croiala inalta pe trup obisnuit sa sprijine scara de bloc la spart seminte.
Surprins, am observat ca mai nou la fast food se sevesc si salate. E de bine pentru cei ce au doar alternativa: repede. Si atunci, daca Discovery e fast food-ul educatiei noastre, de ce nu ne desprindem cumva si in continuare ne imbuibam doar cu "burgeri" educationali.
Am scris de parca as fi vazut eu pe Discovery si acum o fac pe desteptul.

TANGO < MILONGA > - Studiu ( Gotan Project )

Oameni de rasa si caini vagabonzi

Cu totii stim de celebrele scene in care bobocii de rata au oprit traficul pe o autostrada americana. Si ca acelea, televiziunile ne-au aratat atat de multe .
Entuziasmul vizionarii pe sticla nu se compara nici pe departe cu povestea reala, cu atat mai mult cand se petrece sub ochii tai.
Nu cu mult timp in urma, am avut privilegiul sa iau parte poate la una dintre cele mai frumoase lectii de noblete.
Eram cu masina in oras intr-un drum printre nervi si claxoane. De mirat nu ne mai mira de mult ca si comunitarii s-au urbanizat, travesand strada pe trecerea de pietoni. Dar ceea ce mi-a fost dat sa vad a fost uimitor.
Un catel negru ( corcitura de ciobanesc german) face primii pasi pe trecere. Eu incetinesc, la fel si masina de langa mine. In acel moment cainele se intoarce si impinge din spate pe un altul. Un caine mic, pufos, care nu se mai putea ajuta decat de picioarele din fata, la cele din spate avand pareza. Cainele negru se invartea in jurul lui, din cand in cand uitandu-se inspre masini si asezandu-se intre ele si pufos. Traversarea a durat circa 30 de secunde, timp in care cel negru nu s-a desprins la mai mult de zece centimetri de prieten. Singura lui preocupare a fost sa-l protejeze de masini. Pentru ca traficul m-a presat nu am putut sa mai vad si continuarea drumului lor pe trotuar. Dar m-am uitat in jurul meu. Semaforul fusese verde. Nici un sofer nu a schitat vreun gest de nervozitate. Precum celebra fraza din Children of Men :" cand un copil plange, armele tac ", la fel s-a intamplat si atunci. Cand un caine da lectii de noblete, claxoanele ingheata.
Am plecat, si atunci ca si acum, ma intreb cate am avea oare de invatat , daca am sti viata celor doi prieteni chiar si pentru o zi.
Si am mai avut o bucurie. Chiar daca vagabonzi sunt cainii...oamenii pot fi de rasa.
PS. De atunci imi tin tot timpul telefonul la indemana. Niciodata nu stii cand orasul va fi din nou minunat.

Verde,Vocea si Privirea ei

Tori Amos -Sweet the sting

Noua cine ne mai da aspirine

Mai nou fiind "geambas" de medici ma regasesc in pragul unei ironice dileme morale : Daca eu ii ajut sa plece, pe noi ramasii, cine ne mai cauta de galci ? Imi reduc oare singur sansa de a fi tratat de oameni competenti ? Si daca da...continui sau intorc armele nationalist spre propasirea valorii pe plaiuri natale?
Si atunci imi rasuna in tample vorbele, ca un testament, ale Domnului Pruteanu. Singura noastra sansa e sa plecam odata cu ei.
Concluzie: imi iau a doua slujba. Ma fac "geambas" de S.C.

"Dragoste de viata " si Statul la coada

Experientele ne conditioneaza reflexele, reflexele ne conditioneaza stilul iar stilul ne exprima pe noi insine.
La fel cum unii stiu "Cartea junglei" doar ca pe o carte despre un copil natang crescut de lupi si un urs simpatic, la fel am intalnit ignoranta cand vine vorba de Jack London. Un ins care a scris o carte despre un caine cu colti albi. Daca am putea intelege ca "Ferma animalelor" e fresca perfecta a naturii umane atunci vom putea sa vedem ca talentul a ascuns firea umana in invelis cumva inofensiv tocmai pentru ca mintea noastra sa nu sufere traume la impactul cu imaginea din oglinda.
Cand efemerul civilizatiei dispare, cand natura zdrobeste fiinta neadaptata ramasa fara unelte, atunci ramane doar "Dragoste de viata ". Jack London descrie perfect agonia si lupta dintre instinctele unui marinar naufragiat si a unui lup batran . Totul se rezuma la o urmarire continua a doua fiinte ramase fara trufia puterii data unuia de progres iar celuilalt de haita. Zile intregi sunt doar ei si dragostea de viata. Cand hrana nu mai poate fi cumparata iar tu esti hrana pentru cel ce iti sufla in ceafa, ramane doar dragostea de viata. O asteptare incordata a slabiciunii celuilat si reflexul de a merge inainte.
Cand omul ucide fiara sleita muscand ancestral din beregata nu simte placerea vanatorii, implineste doar sensul real al existentei .
Intors printre semeni, va pune tot timpul deoparte provizii de hrana caci el stie ce inseamna... dragostea de viata.
Frustrati de grija ca nu vom apuca mancare, candva ne-am invatat sa stam la cozi, si de la mancare ne-am creeat reflexul de a ne asigura un loc oriunde stand la cozi.
Acum un an eram in aeroport ( Baneasa ). Cand s-a anuntat imbarcarea au sarit romanii si s-au aliniat grabiti si frenetic la coada. Au trecut 10 minute bune pana cand au inceput procedurile efective. Erau cca 50 de insi. Cei de la urma au stat cel putin 20 de min in picioare. Nici unul nu a sesizat ca se poate aseza pe banca sa astepte. Erau incolonati perfect privind intens spre poarta unde aveau sa ajunga.
Cat despre primii, au asteptat cuminti in autobuz pana cand toti din sala au prezentat biletele. Dar au avut siguranta ca nu vor ramane pe afara.

Despre Porumbei

Totul are un inceput si ce inceput e mai bun decat intoarcerea de oriunde.
Vin dintr-un semitur al tarii. Vin din Romania de dincolo de Brasov spre V-NV.
Pare un titlu de film dar de fapt e vorba despre o alta Romanie. NU e Romania de Dambovita, nu e Romania de Dunare, Prut si Siret. Acolo sunt ape mai limpezi, mai repezi. Chiar daca sunt in aceleasi granite, macar vizual locurile acelea sunt desprinse de inglodirea globalizarii hidoase. Doar un exemplu. Stiti ca siglaVodafone e scrisa cu litere rosii. In Sibiu pentru ca se respecta bunul simt si pentru ca magazinul era la parter de monument istoric, sigla era scrisa cu litere gri. Pentru ca acolo e mai importanta armonia si nu banii.
E uimitor pentru un vietuitor obisnuit cu cartiere, cocserie si cladiri claie peste gramada sa se trezesca in piete largi inconjurat de porumbei ce nu se feresc sa-ti treaca printre picioare. E uimitor pentru acelasi vietuitor de oras muncitoresc, obisnuit cu stilul rapace de ocupare a oricarui loc liber, oriunde, sa se regaseaca in preajma unor oameni relaxati, care inteleg ca timpul liber sa si-l dedice bucuriei lor si nu preocuparii de etalari banesti. E si mai uimitor sa intalnesti oameni care intrebati de o locatie sa-ti povesteasca si istoria si despre oamenii locului.
Copii alearga printre porumbei, un tanar picteaza grafitti in mijlocul pietii, unii danseaza free style iar altii au concurs de skateboard. Toate in acelasi loc, in acelasi timp si totul in armonie.
Langa acesti oameni incrancenarea dispare si fruntea nu mai are riduri. Si ei merg pe aceleasi sosele, si ei au aceiasi ministri dar tot ei stiu sa pastreze frumusetea fireasca si sa paseasca printre porumbei.
Nu porumbeii ne lipsesc noua aici si nici spray-urile de grafitti . Ne lipseste vointa de a ne smulge din suficienta noastra care ne spune ca daca acolo e mai bine e pentru ca au facut ei ceva necurat si ca aici oricum nu se poate. Acolo am inteles ca pentru a cobori porumbeii printre noi, trebuie sa nu mai avem ochelari de soare cand ploua iar pasul grabit nu trebuie sa loveasca daca se intampla cumva sa le stea in cale .
Acolo e Cealalta tara si nu se opreste in Poiana Brasov.
Florile sunt cumparate de la o batranica cuminte si simpla, care cu voce blanda mi-a spus sa le pun in apa sa nu moara. Ii era parca mila sa le lase pe mana de strain fara sa stie ca le va fi bine.
Acum priviti.

Cetatea de la Rasnov

Brasov

Brasov
Brasov
Brasov
Brasov
Brasov
Brasov
Brasov
Timisoara
Timisoara
Timisoara
Timisoara
Timisoara
Oradea
Oradea
Oradea
Oradea
Oradea

Sibiu
Sibiu
Sibiu
Brasov





Sibiu - Lautari francezi