Duminica am descoperit o voce minunata. Maria Raducanu. Fara prea multe cuvinte, pe alocuri doar ironii fine si muzica. Nu a fost nevoie de mai mult. A umplut prea plin spatiul. A fost complet. Specatacol simplu si intens. A venit, ne-a incantat, am plecat norocosi ca am fost acolo.
PS. Probabil nu vom auzi prea des de ea, deci bucurati-va aici.
Motto: ,, Never underestimate the power of denial" Ricky Fitts "American beauty "
Amintirile noastre cu ei, amintirile lor despre noi, toate sunt urme lasate in vietile celorlalti si in vietile noastre. Nimic nu trece nemarcand. Ganduri de care ne ascundem sau rememorari perpetue, undeva se inregistreaza si le purtam vrand ne vrand pana la capat. Despre calatoria printre oameni si popasurile impreuna, poate altadata. Au fost doar declansarea gandului spre altfel de urme. Oricat am incerca sa tinem inchis jurnalul vietii, el poate fi citit zi de zi pe chipul si in privirile noastre. Dincolo de control, tot ce traim se intipareste acolo. E singurul loc unde nu putem ascunde sub stofa si sub vorbe. Undeva, exista nedorit, acel pictor incoruptibil, pregatit oricand sa tuseze urme adanci sau sa astearna finete si limpezi ape in priviri . E atat de indarjit in arta grotesca, pe cat e de intens in armonia blandetii. Si niciodata nu uita nimic. Nu-i scapa nici cel mai mic detaliu. Tot ce stie, l-am invatat noi. Noi ii suntem muze si subiecti. Cerc vicios din care ne alegem cu propria viata pe chip si nu mai putem schimba sevaletul. Cati privim zi de zi acel tablou, citind zi de zi, fila cu fila jurnalul vietii? La fel ca si Dorian Grey, nu cumva cu totii am vrea sa credem ca fiecare fila din jurnal se deconteaza undeva in alt loc si nu se infinge adanc in chipul si in sufletul nostru? Nu cumva ne e atat de usor sa ne compunem portrete ca si masti, pana cand nu mai credem ca de fapt noi suntem dincolo de ele? Dar oare mai vrem sa stim? Nu cumva iluziile sunt mult mai usoare? Multi ducem lupte, redute se pierd si se castiga, mastile apar si dispar. Sunt pierduti cei a caror constiinta devine ipocrita. Fiecare pastreaza in el un Dorian Grey. Unii reusesc sa-l alunge la timp, altii sfarsesc prin el. Tardiva penitenta ramane totusi tardiva. Nici o cangrena tinuta sub asternut alb, nu se vindeca singura. In final ucide.
Fara nici o intentie de a fi macabru si patetic, cred insa ca ne sta in natura, dorinta de a pacali ordinea fireasca, intru abandonarea spre anarhie.
PS: ,,American Beauty" - exceptional film si exemplu
Seara cuminte si calda de duminica. Oameni cuminti si calzi in asteptare. Stiau ca ce va urma nu poate decat sa placa. S-au asezat rasfirat si dupa firea fiecaruia, in primele randuri, pe lateral, in spate. S-a fumat o tigara inainte de gong, a fost timp. Si a inceput. Nimeni nu stia cum se canta dar mai ales cum se aude live Bossa Nova. Nimeni nu credea ca nu ar iesi bine, dar plutea in aer timiditate si un pic de aer stingher. Solistii erau dintre cei mai buni, asta se stia, dar si pentru ei era o premiera. Cand am aflat ca basistul e nativ brazilian, scena a devenit prietenoasa. Aveam catalizatorul.
Solista, frumoasa si toata un zambet, iar vocea ei facuta pentru jazz. Au trebuit 2 melodii ca sa se adapteze perceptia la ritmurile noi si nemaiauzite pe taramul moldav. Apoi talpile au inceput sa se miste, umerii sa tina ritmul, mainile sa nu-si mai gaseasca locul si scaunele sa fie neincapatoare. Nu pot descrie ritmuri, nici inflexiuni de voce si clape de pian. A fost dragoste de muzica si atat. Au inceput si terminat firesc. Au venit si au plecat zambind. Ne-au lasat ritmurile din Favela, dansul fetei din Ipanema si imaginare carnavaluri. Le-au primit o mana de oameni. Minunata batrana din randul 6, care la aproape 80 de ani se bucura si canta singura pe scaunul ei din margine. In rest, un oras cu faleza plina de baloane, tigani si coborati din cartiere, dar cu gradini de vara goale in serile de jazz. Atat suntem.
Si daca e coltul meu, atunci sa fie al meu, cu mine. Cine ma poate insoti si ma stie, va sorbi dinpreuna cuvinte. Cine inca ma invata, sa fie atent la fiece unda si soapta, caci nu e nimic fara rost. Din totdeauna am trait mai intens si mai viu in ceasul de noapte, nu stiu fel mai bun, sa-mi cuprind, ce simt, mai de-aproape. De cand ma stiu am fost sensibil la tonuri, in culori, in voci si in toate. In culori, mi-am definit demult nuantele, le port cu mine, e deajuns sa intrevad ca sa stiu. Iar vocea care ma face sa vibrez reflex, am auzit-o azi noapte. Ne mai amintim de Gheorghe Cozorici? Uitasem latent de acea privire si atitudine dreapta. Dar mai ales uitasem cat de bine imi face sa il ascult. M-am oprit din ganduri de zi si de noapte,si am ramas suspendat, timp de o ora, undeva, intr-o stare buna de altadata. Sorbeam nesatios fiecare silaba, fiecare inflexiune. Eram fericit si exaltat ca ma pot incarca din energia rostita. Stiam ca acea voce nu minte. Actorul meu sublim. Mi-s dragi si ma incanta multe voci, dar dansul a ramas pentru mine acea forta blanda si ferma, neomenesc de parinteasca, brutal metalica si intelept mangaietoare. E ca si cum ar patrunde fizic in mine, lichid tamaduitor curatand asperitati profane.Aceasta voce nu are dubii, nu lasa loc de ,,poate". E vocea in care trairile sunt fara de tagada, nu se ascunde, e totul spus in fata. Am vrut doar sa stiti. Eu uitasem de dansul si parca mi-e rusine. Dar tocmai de aceea am acest colt. Ca sa nu uit. Sa nu ma uit. Nu trebuie sa uitam. Nu trebuie sa ii lasam sa ne alieneze. Trebuie sa ne smulgem si sa adunam langa noi lucrurile minunate care inca nu au disparut. Nu suntem prea departe de lumea din minunatul film EQUILIBRIUM. Depinde de noi sa ne pastram faramele de firesc si frumos ramase. Ascultati Romania Cultural, vedeti Garantat 100% de pe TVR1 si urmariti TVR Cultural. Sunt locuri inca neantinse. Azi noapte m-am regasit si mi-e din ce in ce mai greu sa ma pastrez si peste zi, dar ma lupt, ma opresc si ascult.
Am gasit greu acest fragment si vi-l daruiesc :
Un print al poeziei : Gheorghe Cozorici
Si nu ma pot abtine sa nu postez si Tudor Gheorghe cu minunata cobza si ghiersul neaos oltenesc
Sunt ceva zile de cand nu prea imi gasesc vorbele. Am citit, am privit, am ascultat si totusi nu se nasc cuvinte. E sfarsitul de vara care ma deprima un pic. Ieri a fost prima seara in care tricoul m-a strans pe trup in timp ce-mi beam berea la terasa. Si tot nu-mi revin dupa zilele de vacanta cu oameni dragi, multi, ca niciodata. A fost cumva pe fuga si nu mi-a ajuns. Tanjesc inca. Si am si citit poate una dintre cele mai inedite carti : Georges Simenon - Pisica . Si am fost si in locuri unde m-am oprit ca sa inchid in amintire linistea deplina, apoi am intrat nori, asa ca sa stiu ca se poate sa privesti in jos si sa nu mai vezi nimic. Anul asta ne-a invins muntele. Nu s-a lasat cucerit, doar admirat, si acolo undeva in nori ne-a inchis portile.. Dar ne-am luat la tranta cu valtoarea apelor si dupa ce am strans din dinti si am vazut ce inseamna dragostea de viata, ne-am oprit pe mal si am zambit si ne-am privit si ne-am iubit, pentru ca stim sa fim impreuna. Si am coborat spre mare, luand cu noi pe talpi amprenta vulcanilor noroiosi ca s-o spalam in valuri. Ne-am jucat, mai stim inca, ne-am amintit, ne-am smuls...si acum aici. Si o sa am din nou cuvinte...dar mi-e dor de liniste si de nori...si acum Tracy Chapman .
Peisaj PeisajCandoare
Cand tind spre creasta Fagarasului
Iubind drumul spre creasta Ignorand condorul din imagine...priviti creasta in spate
In familie...zic unii
Bucurie Amintiri palide ale cantarilor de altadata Caprita neagra si-a schimbat blanita
Ma gandisem sa revin vesel, cu poze de vacanta si ganduri sarate de mare. Dar pentru ca am amanat acele ganduri, azi mana mi-e impinsa spre taste cu tristete, de gandul toamnei care arunca in pamant, din ce in ce mai des, frunzele care odinioara dadeau oxigen trunchiului nostru romanesc. Regele a murit, Traiasca regele. Nu mai avem regi, printese nici atat. Sa ne mai canti Tatiana...
PS. Am pus la ENJOY pe Lila Downs. E din registru Lhasa de Sella.
TATIANA STEPA - COPACI FĂRĂ PĂDURE
TATIANA STEPA
Tatiana Stepa- Durerea Femeiasca
CENACLUL FLACARA - TATIANA STEPA-SI TOTUSI EXISTA IUBIRE!
