Ce imi place

Din seria oamenilor cu initiative minunate pe net, am descoperit asta. Daca mai stiti despre chestii similare uimiti-ma.

Enjoy - Alina Manole si cateva poze

Alina Manole pentru ca imi place si pentru ca voi stiti ce imi place, iar pozele pentru ca imi plac mie si vi le arat si voua.

Vezi mai multe video din Muzica

Despre mine

Motto: "Am lasat deschisa la suflet fereastra si au intrat ganduri de ploaie."

De multe ori mi-am spus sa scriu cu rabdare pentru ca tot am impresia ca gandurile mele imi sunt grabite. Am sa incerc de data asta sa fiu la fel de concis dar poate cu mai multe detalii. 

Incepe saptamana sfanta a inaltarii, poate cea mai frumoasa si intensa simbolistica a crestinismului. De multi ani in aceasta perioada am incercat sa fac o introspectie pentru a afla inlauntru starile care deosebesc misticul de rutina laica. La acest nivel ca si efectul Placebo in medicina, autosugestia are o forta nemaipomenita. Autoinducerea unei motivari spirituale este pe de o parte benefica pentru ca poate sa creeze energii pozitive si restabileste vremelnice echilibre dar la fel de usor te poate prabusi intr-o ignoranta argumentata cumplit de periculoasa. Cred si sunt convins ca ideea de divinitate este poate prima si cea mai eficienta forma de manipulare, absolut necesara pentru a putea stapani natura umana inclinata spre anarhie. Acolo unde autoritatea unui individ a dat gres a trebuit creeata entitatea suprema, intangibila dar mai ales mai presus de puterea de intelegere a celor de rand, pentru ca omul se teme cel mai mult de ceea ce nu intelege si nu poate atinge. Omul are nevoie de repere mai presus decat niste principii, are nevoie de intrupare mai multe decat de constiinta. Daca ideea de bine si rau nu se materializeaza in forme fie ele humanoide sau de orice fel, atunci ele se dilueaza si dispar neluate in seama. Dar daca atribui acele concepte unor intrupari extraordinare si le imbraci cu povesti care sa acopere toate nevoile, intrebarile, frustrarile si bucuriile oamenilor, atunci acele idei prind contur si ele devin credinta in insasi ideea de bine si rau. Oare daca am lua un aforism celebru si l-am prezenta ca fraza obisnuita a unui oarecare, i s-ar da aceasi atentie ca atunci cand l-am citi din cartea autorului celebru? Si cred deasemenea ca suntem supusi aceluiasi instinct suprem ca orice vietuitoare terestra: instinctul de supravietuire. La om el se transforma in frica. Frica in toate formele ei e factorul care reuseste sa tina indivizii sub control in orice forma de comunitate. Deaceea in oricare varianta de religie elementul de control este frica. Neapartinerea la o religie s-a considerat un act de razvratire pentru ca manipularea pentru a fi eficienta trebuie sa aiba si vinovati, trebuie sa imparta oamenii intre ai lor si ai nostri.

Imi e clar ca fara aceasta idee de divinitate atotputernica dar mai ales justitiara societatea nu ar putea fi tinuta sub control, la fel inteleg si indreptarea individului spre ideea de suprem in clipele de deznadejde, dar ceea ce nu inteleg este...de fapt inteleg. Oamenii vor povesti frumoase, oamenii au nevoie de o justificare pentru ceea ce nu pot controla si aici liderii au lucrat perfect. 

Trec peste faptul ca in numele unor divinitati si credinte sau comis cele mai mari atrocitati, fac parte din insasi lectia manipularii. Trec si peste faptul ca poate cele mai perverse si corupte minti s-au aflat chiar in fruntea religiilor si de acolo si-au desavarsit controlul, si ajung de fapt la adevarata credinta.

Credinta desprinsa de ipocrizia intruparilor divine si a simbolisticii asumate. Credinta de la care poti lua oricand pauza fara frica unui upercut ceresc. Credinta ca fiecare lucru pe care il faci se materializeaza in binele sau raul propriu. Cred in armonia pe care pot sa o creez in jurul meu. Cred in bunatatea si raul din mine, cred in lupta cu mine si in bucuria pe care stiu sa o daruiesc. Nu trebuie sa port simboluri, nu trebuie sa ma duc in biserici, nu trebuie sa ma rog. Tot ce am nevoie se afla in si cu mine. Cea mai reala credinta e aceea in binele pe care il poate face fiecare in aria sa mica, fara spectacol, fara maretie ci doar intr-u gasirea starii de zambet si  a  acelui suflu usor a  sufletului impacat. Respect preotii cu vocatie, pentru lipsa de ipocrizie, la fel si oamenii simpli care cred dincolo de frica, dar nu ii voi putea imbratisa pentru ca au ales sa creada in povestea altora. 

Asadar, inaltarea este cea mai frumoasa simbolistica, utopica dar interesant de tins spre ea. Incercati introspectii si recapitulari cu voi insiva ca o curatenie de paste. E bine cateodata sa mai dam restart la sistem chiar si pentru a sti ca ceea ce nu facem zi de zi exista inca in noi. In rest sa ne aglomeram, sa ne calcam in picioare, sa ne ardem gecile cu ceara de la lumina sfanta si sa plantam gratare pe plaiurile tarii intr-o pioasa si dulce umilinta. 

De cate ori ascult Adagio de Albinoni (partea de light motiv), inchid ochii si ma imaginez cazand de pe un mal abrupt si inalt, prefacandu-ma in pamant negru, ca apoi sa izbucnesc prin mii de vlastare si muguri verzi, intinzandu-ma asa covor verde departe pana in orizont, aproape ca intr-o inviere.

 Si aceasi tema:" Prefer a feast of friends to the giant family"
                                                                 Jim Morrison
- De auzit versurile, muzica tot Albinoni



Vezi mai multe video din Film

De weekend

Tocmai am vazut Crazy Heart. Film bun iar Jeff Bridges si mai bun. Dar eu raman inca la The Big Lebovski desi pentru primul a luat anul asta Oscar. Si pentru ca m-a entuziasmat vocea lui Bridges am zis sa aduc aici cativa actori care stiu sa si cante. Am sa pun doar ce mi-a placut mie si ce stiu. Daca voi stiti si altii abia astept sa ii stiu.

De vazut Black Snake Moan, poate cel mai bun rol al lui Samuel L. Jackson si coloana sonora care este de exceptie.

1. Jeff Bridges - Crazy Heart

 

2.Colin Farrel - Crazy Heart

 

3.Samuel L Jackson - Black Snake Moan

 

4. Salma Hayek si Antonia Banderas - Desperado

 

5. Penelope Cruz - Volver

 

6. Kevin Spacey - Beyond the sea

 aici


7. Patrick Swayze - Dirty Dancing 


 


8. Salma HAyek - Frida ( cate scene sunt mai intense decat asta )

 

Buletin de stire

Motto: " pentru cei care ati votat cu capul in punga...Atentie...vi se intampla si voua...dar mai ales datorita voua"

                                                                                          Eu

                                                                                                                                                    

Va cadea si ultima reduta, presidentia senatului. Basescu are tot ce a dorit: partid stat, guvern, parlament si servicii secrete. Mai pe scurt, e dictatura cu iz fascist. Au reusit...gresit...ati reusit voi cei care ati avut temeri tampe despre "fantomele comunismului". Acum luati de-aici si inghititi. La mine in camera de hotel e cald si bine. La voi cum e? Bagati mars prezidential cu bani lipiti pe frunte de Bercea Mondialul si prestati statul capra. Hai pa!

Vezi mai multe video din Muzica

Eurovision

Imi place piesa de anul asta. Nu e vreo minunatie dar e poaspata, vesela si aduce cumva aerul melodiilor disco din anii 80. In sfarsit ne ducem acolo si cu voce si nu doar cu fufe ingalate. Ovi ala e degeaba, la fel de bine putea sa cante si Patapievici iar Paula Seling buna (hm...chiar ii apreciez vocea) ca de obicei, poate chiar cea mai buna voce a noastra. De fapt ea face toata piesa. Daca nu ar cauta sa fie atat de pretioasa as putea chiar sa o plac. Bine, o plac...dar ce dracu a fost chestia aia cu Salam? Nu cred ca o sa facem mare branza dar macar nu vom mai parea ridicoli...Tornerooo si Balkan Girls....Ptiu, piei drace.

Asta ramane preferata mea la Eurovision. Imaginati-va cum ar fi sunat cantata de Dida Dragan.

Va mai aduceti aminte? Ce voci am avut.

Restart Mission Failed...Game Over

Cand pusti fiind pierdeam la unul din jocurile copilariei, aveam certitudinea faptului ca eram scos din joc. Pentru ca jocul insemna interactiune, strigat, priviri, atingeri, miscare si mai ales prezenta, scoaterea din joc era palpabila si iremediabila. Trebuia sa inveti sa ai rabdare pana cand un altul  incepea, te puteai oftica si sa pleci, dar cu siguranta jocul acela era pierdut. Invatam sa imi asum ca greseala are consecinte, tocmai deaceea trebuia sa respect regulile, altfel ieseam din joc. Echipa putea insemna mustrare, tipete dar si batai pe umar si priviri zambitoare. Ghinionul era prea putin prezent pentru ca nu se putea bloca mouseul sau tastatura si nici nu puteam da de unul care folosea un cheat. Iar daca cineva trisa cu siguranta nu mai pupa alt joc. Cand castigam, castigam eu, mintea mea, sprineneala mea si totul era al meu. Simteam asta in plamanii obositi, in jetoanele stranse sau in adversarii putini ramasi pe teren. Acum totul e posibil. Sa fii un nevolnic si sa fii campion la Local Kombat, sa fii prost de bauni si sa fii campion la joc de strategie (vezi supercheats.com), in principiu sa fii ceea ce nu esti si sa ajungi sa si crezi. Dar cea mai mare perversitate are o definitie atat de simpla : Restart Mission. In viata online asta se poate. Pustii de azi cresc cu aceasta idee. Evidenta din viata de zi cu zi nu le place, o refuza. Aici pierderea este reala, pe cand online orice gafa se rezolva cu un restart mission. E atat de facil pentru ei sa evadeze in acel univers virtual unde orice infrangere se transforma doar intr-un oarecare timp pierdut si atat de condamnabil pentru cei care ii lasa sa isi drogheze perceptiile cumparandu-le o si mai buna placa grafica.  Daca spui in fata cuiva o vorba proasta, acela nu-ti va mai vorbi si s-ar putea ca privirea sau tonul vocii sale sa te uramareasca si sa te afecteze, daca o spui online primesti poate un ignore dar mai ai inca 50 in lista. Cand cineva imi spunea ca ceva nu e in regula cu mine si realizam asta, incercam sa indrept. Pe ei nu ii stie nimeni, pentru ca sunt online, multi si multipli. Rolul de jucat e principala preocupare si aproape deloc propria emancipare. Devin agresivi, brutali si fara imaginatie pentru ca refuza sa isi creeze propriile scenarii, asimiland incontient situatiile virtuale.

Si de parca oamenii nu astepatau altceva decat sa se ascunda, saiturile de socializare au devenit practic natura fireasca a interactionarii. Cat de curand ni se va atrofia mimica fetei si vom zambi cu subtitrari :) 

Sper sa nu fiu ipocrit, poate ca doar am avut noroc sa nu ma nasc cu laptop in casa. Dar eu inteleg sa folosesc mediul online ca pe o unealta si nu sa-l transform practic in sitemul meu limfatic. Ma consider doar norocos ca am invatat mai intai ce inseamna "Game Over" si abia apoi "Restart Misssion".

Incercati sa treceti peste prejudecati si ascultati...e despre noi asa cum ne place sa stim

Update: Dimineata am citit asta. Cand viata online o ucide pe cea reala. Game Over.

Enjoy - Traveling Wilburys

Ei sunt Pasarea Colibri made in USA. George Harrison (Beatles), Jeff Lyne (ELO), Roy Orbison, Tom Petty si mai ales Bob Dylan. Pour connoisseurs.  Atat.

In Memoriam

Hachiko: A dog's story. Filmul pe care tocmai l-am vazut si care m-a emotionat incat am renuntat la mandrie si am plans. M-au trecut ceva fiori la Titanic dar fara nici o tendinta lacrimala, in schimb, povestea acestui suflet chinuit si acum imi strange pieptul a plans. Poate pentru ca am avut caini in casa de la varsta de 7 ani inteleg aceste fiinte mai profund decat multi altii si stiu ca daca exista devotament neconditionat acesta le apartine lor. Sunt nenumarate povesti despre comportamente aproape mistice ale unor caini, toate adevarate, dar pe acelea va las  sa le descoperiti singuri. Eu am sa va spun intamplari cu sufletele mele iubite.
Primul a fost un maidanez care a fost vandut ca ciobanesc german ( nu ma pricipeam atunci) si care nu a crescut mai mult decat un pechinez. Avea cumva aspect de vulpe dar cu un piept foarte musculos. Pentru ca botezul vine deobicei in primile zile, in mod bizar l-a chemat Lupu'. Cand a facut o boroboata cam mare in apartament desi stia ca nu are voie, a fost pedepsit sa doarma cateva zile afara pe presul din fata usii. Inchipuiti-va ca nu l-a dresat nimeni in nici un fel si totusi ne-au povestit vecinii ca nu s-a clintit nici un moment de pe pres si nici nu a mancat de la nimeni cat timp a stat acolo. L-au iertat ai mei dupa 2 zile si de atunci a fost ca un ecologist in casa. A sta cu noi 3 ani. L-am gasit otravit la 200 de metri de bloc. Intelegand chiar si atunci ca a fost un accident  totusi mi s-a parut atat de nedrept.

Am reusit intr-un final sa nimerim un ciobanesc german autentic, un puiut de doua luni jumate care aducea mai mult a liliac decat a caine. Era un bibelou. A lovit in schimb nemiloasa parvoviroza si s-a stins in doua zile. Mi-a murit in brate si mi s-a frant inima simtind acea suferinta neputincioasa. Si acum revad aievea spasmele trupului plapand si aud respiratia intretaiata. De atunci am citit tot ce mi-a cazut in mana ca literatura de specialitate pentru ca nu as mai fi suportat sa stiu ca din vina mea se mai poate stinge un suflet.

Apoi a venit iubirea si febletea mea: Laica. Am iubit cainele asta enorm, a fost practic parte din sufletul meu. Poate si pentru ca mi-a fost alaturi prin cea mai intensa perioada din viata mea dar si pentru ca ajunsesem practic sa ne privim doar si sa stim ce vrea celalalt, va ramane cainele pe care l-am adorat. Am petrecut nenumarte nopti impreuna, haladuind doar noi doi prin orasul adormit si i-am povestit mai multe ca oricui. Cand a fost mamica, pentru ca nu mai avea energie sa impinga, i-am scos eu ultimii trei pui si in momentul acela am simtit multumescul din privirile ei. Era blandetea intruchipata, niciodata nu a atacat pe nimeni, chestie care mi se parea frustranta uneori, mai ales ca noptile treceam prin tot felul de locuri. Dar mi s-a demonstrat ca prostul eram eu. Intr-una din nopti cand ne plimbam, ea isi vedea linistita de mirosit boschetii, cand un cetatean se apropie brusc sa imi ceara un foc apropiindu-se si aplecandu-se spre mine. Nu am auzit decat un marait si m-am trezit cu Laica mea sarind in pieptul omului. M-am speriat cred la fel de tare ca si el dar mi-am revenit repede si am oprit-o inainte de apuca sa-l agate macar. Dupa ce mi-am cerut mii de scuze a plecat, iar eu o ora intreaga nu am stiu cum sa o laud mai frumos. Am realizat  de fapt cat de inteleapta era ea. Ce rost avea sa fie agresiva asa fara nici un motiv? A actionat doar atunci cand a considerat ca sunt amenintat si numai atunci.  A plecat intr-o noapte de revelion speriata de zgomotele artificiilor de pe strada si nu s-a mai intors. Desi era babuta de atunci si stiu ca nu mai are cum sa fie in viata, sunt zile in care intorc privirea dupa un caine ce ii seamana, sperand sa fie totusi ea.

Si am ajuns la tampitul satului, Patraulea. M-am nimerit cu el pe cap dintr-o intamplare. Era un februarie geros si pentru ca era o mogaldeata patata a trebuit sa il tinem in casa. O luna si jumatate de la 8 la 16 a stat taica-meu inchis in casa cu nebunul pentru ca nu era chip sa il lasi singur. Tocmai deaceea sunt amandoi de nedespartit. Ne-am procopsit cu el surd si de curand a ramas si fara un ochi, incepand sa semene din ce in ce mai tare cu tata. Iar cand ii vezi impreuna nu ai putea sa -i mai intelegi unul fara celalalt. Cei care il cunosc il indragesc ca pe nebunul satului cei care nu il stiu, nu stiu ce pierd.

Pana acum nu mi-am ales cainii, cand am ales l-am pierdut. Nu stiu cum va fi si de acum in colo dar cu siguranta nu imi vad viata fara a avea bucuria lor langa mine.

Revenind la film, e facut dupa o poveste reala pe care o puteti citi aici . Iar filmul va las sa il vedeti.

Pana atunci va las cu Eugen Barbu, Tudor Gheorghe si un In Memoriam pentru toti cateii pierduti. Ham, Ham!!!