Pentru cei ca mine...comunisti

 Daca aveti putintica rabdare cititi cu atentie... 

Preşedinte-jucător, şarlatan-comentator 

                                                                      de Cristian Tudor POPESCU

 

"S -a greşit". Aceasta era formula rituală în şedinţa de partid când un mare ştab comunist făcea una prea de tot groasă, care nu mai putea fi muşamalizată. Nimeni din sală nu întreba cine a greşit, unde, când, cum, de ce, căci risca să i se demonstreze pe loc că el e cel care a greşit şi să tragă consecinţele. T. Băsescu e şi mai tare. El zice: "Românii sunt păcăliţi, înşelaţi" în chiar clipa în care el, Băsescu, înşală încă o dată populaţia. Este singurul şarlatan politic pe care îl cunosc capabil să şi comenteze în timp ce operează.

Taman când şeful FMI anunţă că România e pe buza falimentului, dl. preşedinte ne spune că nu muncim bine, de aia nu trăim bine. În cei şase ani de când fecundează România cu gândirea sa, dl. Băsescu n-a pomenit o dată verbul a munci. În 2004, ca "Să trăiţi bine!" era destul să-l votăm pe el şi toată lumea urma să capete câte o halcă din hoiturile pesediştilor traşi în ţeapă, în frunte cu grăsunul Adrian Năstase. Dacă şi cum munceau românii, nu îl preocupa pe dl. preşedinte şi nici pe numiţii români. Care l-au aplaudat pe dl. Băsescu nu că a condamnat nemunca, ci comunismul, o societate în care nu erau plătiţi pe măsura muncii, convinşi că în capitalism vor fi plătiţi fără să mai muncească ceva, deoarece urăsc comunismul. Dl. preşedinte nu i-a contrazis până acum, când a constatat că trăim din speculă.

În alegerile de anul trecut pe vremea asta, l-a auzit cineva spunând pe dl. Băsescu că pentru a-ţi lua salariul şi pensia e nevoie de muncă? A zis ceva de "fetele rujate, cu ochii bulbucaţi" care plâng după banii nemunciţi? Nicidecum, atunci candidatul Băsescu asigura lumea că dacă rămâne guvernul Boc la putere e garantată plata salariilor şi pensiilor, altfel e pericol. Votaţi şi încasaţi. Şi o să fie rost şi de ceva carne ieftină de mogul.

Iar acum, când România e un vas eşuat între colţii crizei, căpitanul Băsescu îşi anunţă echipajul, cu acelaşi rânjet cu care le spunea "Iarna nu-i ca vara" celor aflaţi pe punctul de a muri îngheţaţi, că trebuie să frece mai bine puntea. Că de vină pentru apa care intră în sala motoarelor s-a descoperit că nu sunt cei din cabina de comandă, nu e cârmaciul, ci fochiştii, matrozii, bucătarul, musul, care nu muncesc bine.
Cine a împrumutat bani cu lopata de la FMI şi i-a folosit ca să plătească pensiile şi salariile? Românii? Nu, românii doar i-au luat şi tot ei, şi copiii lor, îi vor da înapoi.
Românii - păcăliţi, înşelaţi? Da, dar cu largul lor consimţământ.

 

Rock FM

Buletin de stire: Il stiu de ceva timp, dar am vrut sa ma conving. DA, este cea mai buna muzica difuzata in Romania. Il gasiti si il ascultati aici: www.rockfm.ro

Sa fim calmi, optimisti si sa speram

 Motto: "De-asta e interlop? Ca dadea bani cu camata? De ce este interlop?...Ce, nu dau si procurorii?" 

                                                                                                             Şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric

  

Pentru acei care imi tot prezinta teoria sperantei si a exemplului personal le dau ceva ca sa ii aduc cu piciorele pe pamant si sa stie odata pentru totdeauna in ce tara traim. Dupa ce in Piatra Neamt interlopii se executa in spatiu public si in plina zi, seful politiei judetene  Neamt are urmatoarea reactie:

-daca nu aveti timp de toata minunea, urmariti ultimile 4 minute...

Deci, daca aveti norocul sa fiti agresati va rog sa va adresati cu incredere Politiei Romane.

Si pentru ca nu exista nimic mai sfant decat unirea prin frica, sefii de post sunt suflet pentru seful...Soric.

Ca urmare va urez mult succes cu sperantele si exemplele personale, si daca aveti probleme cu interlopii sa stiti ca de fapt e o problema falsa. Ei nu exista, exista doar Politia care va protejeaza pe voi cei cu idealuri. 
Disolutia statului incepe sa atinga desavarsirea si nu stiu sa ne intreaca cineva la ritm si perseverenta.

La Adio

Am trait cateva luni cu ideea ca Adrian Paunescu va pleca, dupa ce si-a publicat in Jurnalul national scrisoarea (va conjur sa cititi) de adio. Nu stiu cati au dat atentie, nu stiu cati au stiut dar eu de atunci l-am petrecut pe poet si l-am privit atent si asteptam. Si cat de greu mi-a fost sa-i privesc chipul indurerat de boala dar mai ales de inevitabilul final. Primul meu contact cu Romania a fost Baneasa, Gara de Nord si inmormantarea Maestrului. Pe primele doua nu am putut sa le evit dar de cea din urma m-am ascuns cum am putut. E grotesc ce se intampla la romani cand unul bun moare, e ceva ce imi aduce aminte de scena mortii din Zorba Grecul. Mi-a fost sila ca nu mai exista decenta si mi-a fost si mai sila sa aud cum niste neica nimeni precum Lucian Mandruta, care mai nou fiind sclav Basist este trecut in programa pentru limba si literatura Romana, il substituie pe Adrian Paunescu cu Jigodii precum Cartarescu sau Patapievici.

Si in caz ca ati uitat cine e Patapievici va dau un citat:  „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeana” 

 Dupa cum spuneam mi-a fost sila si nu am mai vrut sa vad si sa aud. 

Avand proaspat inca aerul Germaniei ma tot intorc cu gandul la cultul pe care il au pentru istoria si personalitatile lor. Cultura lor e mandrie nationala, istoria lor culturala este acum folosita intelept pentru a construi un sistem turistic impecabil iar noi nu stim cum sa facem sa ne automutilam istoria si sa ne dezicem de tot ce ne-a definit. 

Se zice ca atunci cand te desparti de cineva sa o faci cu zambet pentru ca nu se stie daca il vei mai vedea. Cand am scris ultima oara despre Domnul Paunescu eram suparat ca se cobarase cumva la nivelul unor nulitati, ziceam atunci caci poate dintr-o cautare a mediatizarii cu orice pret. Stiam si atunci ca scopul dansului era nobil, doar ca parca nu cu orice mijloace.

Se intampla uneori sa traiesc aievea iluzia ca unii oameni sunt acolo neschimbati si vor ramane ca niste repere la care sa te poti intoarce oricand in momente de ratacire, dar moartea loveste din ce in ce mai crud si des in aceste repere si iluziile mele devin din ce in ce mai spulberate. Tocmai deaceea abia astept sa il vad peste doua saptamani pe Maestrul Tudor Gheorghe. Nu mi-as ierta sa cred ca si dansul e vesnic si sa aman pentru urmatorul concert.

Toti cei care am simtit un pic altfel, toti cei care ne-am aflat candva in preajma unei chitari stim ca iubirea inseamna si Adrian Paunescu, stim ca tristetea inseamna si Adrian Paunescu, stim ca patriotismul insemna candva si Adrian Paunescu si stim ca oricand ne vom pleca ochii sub povara simtirii si a cuvantului enorm.

Tributul meu pentru Adrian Paunescu a fost unul launtric iar ceea ce simt nu cere cuvinte. Stiu acum ca dragostea mea pentru cuvant s-a nascut si din poezia Maestrului si de cate ori mi se face dor de limba romana frumoasa ma intorc la templele inchise in coperti. 

Pe Adrian Paunescu eram in stare sa il ascult ore intregi si uneori nu faceam altceva decat sa traiesc fascinatia de a observa cum limba romana capata sub geniul dansului valente, nuante, intensitati, subtilitati, forta si forme care iti dadeau impresia ca  a fost facuta special pentru placerea sa.

 Stiti ca de fapt imi vine sa plang dincolo de lacrimi? Ca uneori mi-e teama de ganduri si fug? Mi-e teama sa ma transpun in tot ce inseamna pentru ca brusc ma simt prea plin, pierdere si prabusire. Dincolo de om a murit o idee. Dincolo de om a disparut un ideal. Dincolo de om am murit noi frumosi.

Am pierdut un Cuvant, ne-am incarcat cu enorm, asteptam resemnati La Adio. 

 

Poate azi s-au regasit acolo...raspunsul e vanare de vant

Ultimul Sau editorial aici.

生け花

Cand natura face 生け花 rezultatul este...

  

Cand....?

Cand pentru un moment universul se poate restrange la o camera, cand acel spatiu mic se umple cu doi si asta e tot de ce ai nevoie pentru a fi complet, cand energiile devin atat de intense incat aproape le poti vedea ca pe aurore boreale, cand vorbele se topesc in priviri iar privirile se ascund in spatele degetelor rasfirate pentru ca de acolo joaca lor sa fie si mai provoatoare, cand parul ei isi ia parteneri de dans bratele si umerii goi si se rasfira in ritmuri nestiute prin lumina difuza doar ca el sa inteleaga de ce iubeste ea muzica aceea, cand un pahar cu vin devine obiect de veneratie iar picaturile rosii par sa sfarie pe buze precum apa pe piatra incinsa, cand pielea, lumina si spatiul par sa se amestece intr-un caleidoscop ametitor, cand totul e atat de firesc sa fie iar maine e atat de departe, cand te indragostesti de o reflexie in oglinda, probabil ca atunci……..?

De Toamna...si un pic melancolie

Pentru ca poza se potriveste de minune cu melodia...sau invers...

  

...si pentru ca mi-am adus aminte si se potriveste...o poveste de toamna...scurta, si pe care o sa o fac si mai scurta...

Intr-un bloc vechi cu oameni simpli, toamna a adus fetitei de 7 ani o boala pe care nimeni nu o stia si care pe zi ce trecea ii scurgea vlaga din trup. Toti cei de pe scara o plangeau pe copila de la etajul 1 si sperau doar sa nu sufere prea mult. In tr-una din vizite, pictorul de la mansarda, prieten vechi de povesti a fetitei, intr-o ultima incercare de incurajare a facut  un pact prin care ea promitea ca va lupta cu boala pana cand ultima frunza a plopului din fata ferestrei va cadea. De la acea zi ploioasa si rece a vizitei trecuse 1 saptamana, iar copacul desfrunzit isi mai atarna ultimile cateva frunze. Dupa inca o saptamana ultima frunza se incapatana sa reziste toamnei rusesti, rece, uda si cruda. Nu se stie ce s-a intors in ordinea lucrurilor dar incet incet fetita incepuse sa isi revina si in alte cateva zile era din nou vioaie si cu zambet. Cand apoi intr-una din zile a intrebat de pictor, parintii i-au spus ca acesta cu ceva vreme in urma, pe un frig cumplit, se cocotase pe zidul din spatele plopului si a stat acolo o ora sa deseneze o frunza. Nimeni nu i-a inteles ciudata fapta si se mai stia doar ca in urma cu cateva zile il rapusese pneumonia. Fusesera si ei la inmormantare cu 2 zile in urma. Si la fel nimeni nu a inteles de ce copila in serile urmatoare se adancise intr-o tacere muta.

ENJOY - Emiliana Torrini

M-am extras pentru cateva minute din armonia in care traiesc si am incercat sa ma uit un pic in jur...si spre tara. Am vazut ca la noi in continuare mor oamenii pe trecerile de pietoni...si acolo m-am oprit. E ca si cum as fi iesit de langa soba intr-un vifor cumplit. Si am mai vazut ca in Franta doar pentru o idee de prelungire a varstei de pensionare cu 2 ani e aproape revolutie, sute de mii oameni in strada si tara paralizata de greve. La noi, romanii ies cateva sute, poate mii, plapanzi si nevocali...in schimb se fac audiente record la emisiunile cu Bianca lui Bote...atunci bine. Gata...ma bag din nou la cald si nici nu mai vreau sa stiu.

Revenind la bucuria de aici va zic ca asa am eu noroc de oameni care fara sa stie imi fac daruri de suflet. Unul din daruri este muzica Emilianei Torrini...multumesc Bucurie.

Pun aici o melodie atat de blanda si psycho in acelasi timp...restul descoperiti singuri.

 

Ea astepta pe cineva...si o facea atat de frumos...eu am surprins-o si o aduc spre admiratie.

Noch ein Monat

Am revenit in coltul meu doar sa va fac un rezumat si apoi ma intorc pe meleaguri straine. Sunt in tara in care totul functioneaza dar in care nu mi-ar placea sa fiu sarac. Sunt intr-un oras care arata ca Arca lui Noe, e plin de imigranti si drept urmare plin de culoare si viata. La cursul pe care-l fac am colegi din Turcia, Rusia, Ucraina, Brazilia, Italia, Grecia, Columbia, Armenia si Kosovo. E spectaculos sa traiesti zi de zi inconjurat de atata diversitate. O sa revin cu detalii cand ma intorc pe plaiuri natale, asta dupa ce o sa scap de depresia post Aeroport Baneasa si Gara de Nord. Nu mi-e dor de tara…doar de cativa oameni si de camera mea. M-as putea obisnui atat de repede sa uit de Romania pe cat de usor imi e sa ma bucur de normalitatea de aici. Si pentru ca diversitatea sa fie completa va mai spun ca nu am facut nici un efort dar am reusit sa frang inima unui nepalez care se indragostise de mine. Am trait-o si pe-asta, sa aprind pasiuni in inimile barbatilor. Si mai am de stat o luna...abia astept. In rest, cursuri de germana si curand un drum spre taramuri mai nordice. Carevasazica am dat semn de viata, nu am uitat sa vorbesc romaneste dar m-am obisnuit sa aud germana si vin curand si recuperam golul din colt. Abia astept sa va stiu pe voi carora va este dor de mine. 
Ce le place mult nemtilor si mie asemenea

Si acum sa va incant retina si esteticul cu imagini. Tare m-as bucura sa-mi spuneti daca si care v-au placut mai tare...ca la cat de prost merge netul aici, nici nu stiti cat de mult m-am chinuit a le pune pe blog.

Unde stau, cerul mi-a oferit un spectacol unic de culori si va dau si voua crampeie. De vazut in full screen.

Din greseala din acest foc au scapat doua scantei si s-au dus spre cer.

Au aprins o fantoma ce trecea prin zona si de acolo a inceput incendiul in ceruri.

La inceput a ars mocnit si timid...apoi...

...s-a aprins cu totul si a mistuit cerul

...pastel...

 

in caz ca nu stiati si limaxisii fac autostopul

...atat de singur...

...verde...

...si macro...pentru o neagra...de strelitie rosie nu stiai...ti-o daruiesc

...psycho...

Un pic de Tacere...ssst

2 luni 2 zile si habar n-am cate ore

Maine ma indrept spre tara rece si oameni stricti. Daca o sa am net si stari o sa ma stiti acolo.

Pana atunci ma laud un pic. Mi-am luat asta:

Si pentru ca v-am educat pentru frumosul vizual am gasit cateva reclame frumoase pentru brand. 

Pe curand.

Viata ca o Prada

O dupa amiaza in imagini

Sambata la pranz am pus castile-n urechi, l-am inzgardat pe Patraulea, mi-am luat ochiul cu senzor si am pornit sa-mi incarc organismul cu vitamina D si sa-l inbaiez in fluviu pe patruped. Nimic iesit din comun, centrul orasului plin de nunti si in rest pustiu. Cand am ajuns pe faleza mi-a atras atentia o chestie ciudata care plutea chiar langa mal. M-am apropiat si nu mica mi-a fost surpriza si amuzamentul.

Am crezut initial ca e asa o jucarie si nimic altceva. Nu peste mult timp mi s-a demonstrat contrariul. I-am lasat in urma si mi-am continuat drumul spre imbaierea necuvantatorului. Pe drum am asistat la antrenamentul puilor de randunica pentru plecarea spre tari mai civilizate.

 Apoi oprindu-ma pe mal am asistat la joaca unor copii mari. 

 Joaca s-a termnat brusc pentru ca Patraulea a considerat ca trebuie sa-si marcheze teritoriul exact pe hainele lor. Oricum si ei aveau de gand sa plece.

Ramas fara parteneri de joaca s-a resemnat si  a urmat un tratament cu namol pentru incheieturile lui de catel batran.

 Cand imi intorsesem deja pasii spre casa observ pe apa o aparitie si mai ciudata decat cea de care va spuneam.

 Am ramas curios pe mal asteptandu-ma ca ei sa fie niste glumeti care veneau de pe malul opus asa de distractie. Si au acostat.

 Pentru ca m-au salutat am intrat in vorba cu ei si am aflat ca imaginatia mea era atat de limitata. Oamenii veneau pe Dunare tocmai din Germania si se indreptau spre Delta. Erau 6 studenti din Dresda, 5 baieti si o fata. Fac chestia asta de 5 ani, cate o luna se urca pe pluta si umbla prin toata Europa. Anul asta au ales Romania si Delta. I-am ajutat cu informatii, i-am condus spre magazine pentru provizii apoi ne-am oprit cu totii la o bere. Oameni frumosi, deschisi, cu bucurie de viata si in nici un caz inconstienti. Fara idei preconcepute, doar cu sete de afla cat mai multe despre locurile prin care trec, prietenosi si cu placerea de a-si impartasi experientele. Erau prieteni cu cei de pe pluta de dinainte, pluta care avea in echpaj si doi romani si care ca si ei faceau expeditii pe Dunare. Dupa ce au mancat (normal) mici cu mustar pe malul Dunarii, capitanul a dat semnul de plecare. Disciplinati dar mai ales obositi s-au imbarcat pentru inca trei ore de navigat pana la lasarea noptii. Aveau sa ajunga in Tulcea si apoi in Delta, acolo sa-si vanda pluta si apoi sa se intoarca acasa cu avionul. Am petrecut doua ore cu oameni interesanti, am ramas privind in urma lor plin de o stare de bine, simtindu-ma atat de norocos. Drum bun si ape linistite.

 Pregatiri de plecare

 Echipajul gustand micii dunareni.

 Capitanul

 Si s-au desprins

 Au salutat...

Si au plecat...spre locuri si oameni noi

 Un pic nostalgic dar incarcat cu bucurie, mi-am condus patrupedul spre casa, unde am dat peste dansa. O doamna lacusta care a avut amabilitatea sa-mi pozeze crezand probabil ca o pot lansa in vreo cariera artistica. Ba ca sa ma convinga a facut si un scurt spectacol de contorsionism. Daca stiti vreun impresar va rog sa o ajutam.

Dupa amiaza de sambata cu soare, incarcata cu nou si frumos. Lucky me.