In asteptarea unui obiectiv de zoom

 

Cu lumina si fara lumina

Seara asta s-a terminat complet naucitor. Dupa ce in emisiune la Badea am ascultat o blasfemie de manea care copia ritmul Simfoniei no.40 a lui Mozart, in turul meu TV inainte de a ma asterne spre somn am vazut ceva care m-a indignat si care m-a silit sa scriu. Pe OTV se desfasura un adevarat sacrilegiu cultural. Radu Pietreanu (Vacanta Mare ) si Axinte cantau "Ruga pentru parinti". Prima oara am dat sa trec ma departe dar ceva m-a tinut acolo. Grotescul situatiei ma scotea din minti. Am crezut initial ca e doar o exceptie in spectacolul lor insalubru. Nu am putut sa ascult dar am revenit peste cinci minute sa imi confirm teoria. Era mult mai rau. Faceau o seara cu melodii din Cenaclul Flacara. Nu mi-a venit sa cred. Simteam ca mi se incalca si ultima reduta. Era spatiul unde astia nu intrau. Am crezut naiv ca e suficient statutul de cultura, pentru ca ei sa se sperie si sa nu treaca pe acolo. Dar vai noua, nu a fost asa. Infectia incepe sa atace si organele vitale. Am strans din dinti, ca intr-un experiment macabru si am continuat sa ma uit. Dementa nu s-a sfarsit acolo. La un moment dat intra in direct prin telefon parintele Cenaclului, Adrian Paunescu. Pacat ca nu am aici emoticoane, s-ar fi potrivit cel ce da frenetic din cap a uimire si neintelegere. De unde ma asteptam sa infiereze blasfemia, s-a apucat sa ii laude pe cei doi si pe Dan Diaconescu pentru minunata initiativa. A fost deja prea mult. Il iubesc ca poet, dar ceea ce a facut in seara asta m-a intristat teribil. Mi-a readus in minte prostitutia culturala pe care o practica in ziua de azi marii nostri actori pentru a castiga un ban in plus. Doar cativa din ei au rezistat tentatiei. Nu am nici pe departe caderea sa judec situatia, sunt doar scarbit de tara care ii sileste la acest statut. Dar in cazul Maestrului Paunescu e parca altceva. La el e, se pare, o nevoie bolnava de fi in centrul atentiei indiferent de forma acesteia. E oare egal ca versurile iti sunt cantate de Tudor Gheorge, Hrusca, Tatiana Stepa, Seicaru, Florian Pitis sau Axinte? Pana acum am mai avut dubii in ceea ce priveste principiile Domnului Paunescu. Acum stiu sigur insa. Il voi iubi doar ca poet. Mai mult nu pot si cred ca e deajuns. Revenind la blasfemie. Ea continuua chiar in timp ce scriu. Aaaa...pot inregistra. Va dau mostra. Sa admirati publicul si mai ales instrumentistii. Nu am mai apucat sa inregistrez caci si-au revenit. Axinte canta ce l-a consacrat, muzica de nunti. Publicul s-a relaxat si danseaza. Inainte era nedumerit si nu intelegea ce se intampla. Sper sa nu urmeze Treceau Batalionane Romane.

Ce ma irita cel mai tare e faptul ca pana acum erau teritorii clare. Ei cu ale lor iar noi cu ale noastre. Dar nu, ei trebuie sa-si dea si cu spoiala de cultura ca altfel nu se simt bine. Cum marlanii nostri incravatati nu rezista sa nu isi ia si o diploma pe bani asa nici astia nu rezista pana nu isi trec in repertoriu si  un act cu iz intelectual. Am sa fiu macabru dar ma bucur ca nu am apucat sa il vad pe Toma Caragiu jucand alaturi de Nicoleta Luciu si Liviu de la LA. 

Pentru ca startul l-a dat Paula Seling cand a facut o Academie de muzica cu Bursuc, era firesc sa ajungem si la ziua in care "Ruga pentru parinti" sa fie cantata de Axinte. Iar daca asemenea marlanie are girul autorului atunci din nou meritam ce ni se intampla. Nu e un blestem, asa suntem noi pur si simplu. Incepe sa ma stranga rau chiar si camera de hotel in care m-am retras. Uff, ce norocosi sunteti voi cei care nu ati auzit asa ceva. Dar e foarte posibil sa iasa si cu spectacole in tara. Si ghiciti ce! Sigur vor avea succes. Intuiesc si reactii de genul ca e bine totusi ca fac asta, ca asa mai afla cei tineri despre genul asta de muzica. Complet gresit. Este exact ce ne caracterizeaza: Lasa ma ca merge si asa. Lui Axinte i se lipeau euro balosi pe frunte cand ii canta unui primar beat intr-o carciuma de comuna, si acum sa il lasi sa spurce aura maestrilor folckului romanesc? Si acum citez:

  "Cum nu vii tu Tepes, Doamne? Ca punand mana pe ei,

    Sa-i impartzi in doua cete, in smintiti si in misei,

    Si in doua temniti large cu de-a sila sa-i aduni,

    Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!"

Acum inchid. Am mai aruncat o privire si sunt in continuare la ce i-a consacrat. A fost o chestie tipic romaneasca. Ne imbulzim in noaptea de Paste, plini de evlavie cu zece minute inainte de miezul noptii, luam lumina ca apoi sa ne transformam in hoarde salbatice delasate imbuibarii si betiei. Totul e spoiala si ipocrizie.

Am reusit sa fac cateva capturi. O imagine cat o mie de cuvinte. De observat publicul Cenaclului Flacara 2010 si de exceptie sunt instrumentistii. Cred ca Pitis ar mai face o Pasare Colibri. Gresit...o Cioara Colibri.

TANGO 3.0

Daca Lhasa s-a stins, Gotan Project continua. Tocmai au scos Tango 3.0

In iunie ma duc sa ii vad...in sfarsit.

2010

Intotdeauna Justita primeaza si invinge

In luna octombrie am scris aici despre cazul tatalui care ucide pe cei vinovati de violarea fetitei lui de 4 ani. Pentru ca a avut norocul sa se nasca intr-o tara unde justitia este oarba, firesc ochii zeitei s-au inchis la faptele demnitarilor si parintele a ramas cu principiul de NUP ( neincepere a urmaririi penale ). Acum l-au ucis pe el si probabil fetita va ramane mamei care a si organizat oribila fapta.

Voi cei cu viziuni naive si idealiste despre lumea in care traim probabil ca...nici nu vreau sa stiu.

Si imi aduc aminte de toate" victoriile" Justitiei din jurul meu si mi se face sila. Si nici nu mai am cuvinte.

Nu imi doresc ...dar as face exact ca el. Atat si sila.

Enjoy - Colbie Cailat....si poze

Clopotei, purcelusi, origami si alte miniaturi

In seara asta o prietena a constatat ca nu am mai scris de mult. Constatarea era firesc o umbra a intrebarii cand mai scriu? Nu stiu de ce, dar uneori ma simt jenat sa spun ca nu am stare sa scriu, sau ca sa fiu mai exact nu am nici un gand care sa-mi rasara spre asternere aici. Am spus si mai demult ca prefer sa scriu mai rar decat sa transform locul asta in ganduri de rutina, in consecinta vor fi si perioade de nescris. Am ambitia de a nu scrie despre balacarelile cotidiene si nici nu vreau sa ma transform in reporter al zilelor mele. Nu stiu daca e arogant sau nu dar vreau ca acest colt sa fie miscarea mea de rezistenta prin selectie si calitate, a gandurilor mele si a tot ce postez. Asa ca va multumesc de interes si sper spre clementa si rabdare.

In timp ce imi roteam privirea prin camera in asteptarea eruperii unui gand, s-a intamplat. Acum sper ca norul de cenusa sa nu-mi perturbe prea mult traficul neuronal, asa ca scriu cat inca mai am vizibilitate.

Mi-am adus aminte de o secventa dintr-o sceneta cu Mr.Bean. Cea in care la un examen isi scoate din servieta un intreg arsenal de figurine si isi face pe jumatatea lui de banca un mic spatiu personal. Pe cat de amuzanta si absurda este scena pe atat de adevarata este ca metafora. Truismul ca viata e construita din bucuriile marunte de fiecare zi eu il completez cu altul. Daca vrei sa ai o zi frumoasa fa in asa fel sa o ai. Dupa cum am spus, uitandu-ma la camera mea am realizat ca seamana intrucatva cu constructia sufletului meu. E plina de obiecte marunte, stranse in timp si dragi mie. Primite, cumparate iar unele...furate. Nici unul din ele nu se afla intamplator acolo, nici unul nu e indispensabil dar toate la un loc implinesc spatiul meu. Daca m-as muta le-as lua pe toate. Nu mobila sau peretii ma definesc ci aceste simboluri ale bucuriilor mele. Am observat in timp admiratia unora pentru locurile, casele, camerele ordonate si liniar structurate, pentru mine in schimb ele transmiteau raceala si depersonalizare. Mie imi place sa simt ca spatiul e locuit si viu, metafora spre suflet va las sa o deduceti singuri. Asadar, daca vreti sa ma bucurati, va rog esente tari in sticlute mici. Arogant!?

Si hai odata cu vara ca innebunesc si o iau razna. Pana atunci hai cu nebunie si sprit de vara. Dati la maxim, sariti si invartiti-va. Eu asa fac...3 minute de dezmat intr-o zi .  Pai viata mea...

De primavara - culorile ei, ochiul meu si lentila lui

Mozaic

Abia astept sa-mi asez talpile pe dealurile Buzaului si sa-mi ating palmele de scoarte ca sa miros a rasina. Imi lipsea un drum mai lung cu masina si curand voi avea parte, asa ca abia astept. Totul e conform programului si Udrea declara ca Romaniei i-ar trebui o dictatura...luminata. La mai mare. Ieri am vazut pe o televiziune locala un spectacol turneu sustinut de Nichita ( de data asta Stanescu ) in Rusia. Imi doream sa se dilate timpul si sa nu se mai termine. Pentru acest geniu poezia era o inspiratie, recitarea ei o expiratie iar viata dintre o apnee. Daca gasesc imagini o sa pun aici. In acest weekend imi scot Nikon-ul in natura. Sper sa ma ajute ochiul, vremea si peisajul. Habar nu am cum trebuie sa ma port cu oamenii carora nu-mi vine sa le spun nimic. Ma apuca nostalgiile si raman asa suspendat, dar apoi trec mai departe. Imi tot spun ca o sa ma apuc din nou de ganduri in vers. Oare cand o sa-mi induc starea de spirit? Si acum, ma gandesc la gratarul facut la -10 grade si la regasirea unei stari pe care doi prieteni aproape frati nu o mai avusesera de demult. Pacat ca s-a prajit carnea repede. Mi-am promis ca urmatorul caine il voi alege eu...dar oare va fi bine? Sau poate o sa am doi. Cum fac sa nu mai am crize de nervi in trafic? Nu de alta, dar nu m-a facut mama cu Ursul si mi-e si frica de bataie. Acum o saptamana eram la un pas sa inchid Blogul si sa sterg contul. Sa fie oare pana in trei ori? Degeaba imi spuneti sa nu. Spuneti-mi prin scris. Ma omoara hernia de disc, nu vreau cutit dar mi-ar fi drag sa il vad din nou pe Dr-ul Marinescu. E un fel de Dr.House autohton. M-am gandit chiar sa ii si duc candva cateva episoade. O sa vad iar Clujul si Timisoara, pacat ca nu ajung si in Sibiu. Sa ma opresc in drum? Vreau anul asta sa vad Laguna Albastra. Andrei&Cezarina daca nu mergem va arunc cartite in curte si fac vraji sa va sara smaltul la toate oalele. Niste somon cu paste? Bucataria mea miroase a cozonac. Trei lucruri vreau sa invat sa fac: mamaliga lui taica-meu, cozonacii maica-mii si ciorba de cocos a lu tanti Stela. Vreau sa inot, vreau balaceala, vreau sa se deschida piscinele. Eu am ambitii foarte mici...sunt doar un om pe niste scari. Si mai vreau sa cred ca o sa am prieteni si mai vreau sa cred ca nu vom vi ipocriti. De vreme ce stau pe ganduri, inseamna ca trebuie sa ma opresc. Nu am avut habar ce o sa scriu. Am vrut sa astern doar mozaic de ganduri in 10 minute. Pun trei ghiersuri minunate, beau un tutun si ma incovrigesc langa iubita. Oare v-as lipsi?



















Update: Incepand cu urmatorul post pun diacritice...e enervant asa chiar daca facil.

Miscarea de Rezistenta - Reloaded

Pentru ca de curand am avut o scurta polemica cu o foarte draga naiva pe tema eficientei protestelor si petitiilor  ecologiste care circula din cand in cand in cercurile cumva elitiste si pentru ca reactia mea a fost vehementa impotriva naivititatii si sperantei ca ar putea rezolva ceva....revin. Da, sunt convins ca nici una din toate astea nu vor rezolva nimic pe fond ci vor fi doar victorii mici de cartier, dar pe de alta parte, fiecare trebuie sa isi duca lupta acolo unde i se acorda cu principiile si ideile. Chiar daca ineficienta faptic pe ansamblu, macar trebuie sa se stie ca inca mai sunt voci in contratimp. Cu asta sunt de acord, incurajez si va doresc nu succes ci perseverenta.

Fiecare trebuie sa ne continuam miscarea de rezistenta in felul lui, fie si numai pentru a incetini descompunerea implacabila a bunului simt. Repet, nu am nici o speranta ca vom rezolva ceva dar avem datoria de a rezista in catacombe precum soldatii japonezi pentru ca datoram asta copilariei noastre frumoase si celor sapte ani de acasa cu cheia de gat. 

Mi-am propus dupa alegeri sa ma dezic, dar astia nu te lasa nici sa mori. Imi e tot mai greu sa ignor si incep sa strang din dinti si ma revolt, dar apoi ma uit in jur la majoritate si ma retrag din nou in camera mea de hotel. Rezist de aici din coltul meu, gresit e sa ridici pe cei ce se vor aplecati. Si observ...informatia e totul, chiar si numai pentru a-ti pastra coltul tau intact. Cel mai trist e ca sunt multe colturi si raman asa, nu exista arhitecti pentru a le transforma in spatii largi cu lumina si aer proaspat. Inca mai putem...intelegeti ce vreti.

Ascultati http://miscareaderezistenta.jurnalul.ro ce au de zis cei putini care inca mai lupta langa noi ( in fereastra neagra cu buton de Play :P ).