Cu manusi...de Traian Basescu

Nu de mult, un amic pe care il stimez, imi spunea ca prefera un marlan care da cu pumnul in masa decat unul cu papion. Iata ca protejatul sau stie si cu pumnul in gura. Asteptam pana ajunge la testicole...?

Ce imi place

Pentru că m-a lovit cheful de muzică românească, iaca vă prezint in cele ce urmează câteva cântecele care imi plac tare.

De ce mi-e frică... vreau să scap

Mi-e silă si scârbă de Băsescu si toată sleahta oribilă din jurul lui. Mi-e teamă că nu se mai vrea decât conflict, subjugare si ură. Si vreau să scap. Mi-e groază să văd că votează toţi imbecilii alienati mental, că manipularea a luat o amploare şi forme groteşti si că noi suntem siliţi doar să mazilim...nu să alegem.Nu am putut să votez in primul tur pentru că nu am fost in oraş, iar in Bucureşti a fost practic un sabotaj al urnelor suplimentare. Nu imi place Geoană si nici iluzii nu imi fac. Dar nici nu pot sa cred  in ideea imbecila că ne intoarcem la comunism. Asta nu mai e posibil. Dar la dictatură sunt convins ca da. Avem o predilecţie la a pleca capul şi a ne subjuga in faţa tupeului si a nesimţirii. Iar mie de asta imi e frică si vreau să scap de cel ce ţine în teroare şi in şah o ţară întreagă doar pentru că aşa vrea fascistul din el si curva ministreasă. Il voi vota pe Geonă pentru că nu vreau să ajung să-mi fie iarăşi frică. Iar dacă va ieşi iarăşi Băsescu atunci voi considera că filonul românesc a fost iremediabil corupt si alienat. Atât.

In weekend am intâlnit altfel de oameni.Bănuiam că există, atata doar că nu mă intersectasem cu ei. Sunt tineri, nu se uită la ştiri, telenovele şi nici la Taraf Tv. In principiu nu se uită. Se duc la teatru si la muncă iar asta le ocupă aproape tot timpul. Realitatea lor e casual si uneori academica, la fel si informarea. E filtrată prin sita foarte deasă a timpului liber si aleasă pe criterii de eficienţă. Sistemul lor de autoprotecţie a înlăturat aproape tot ce insemană politic si instituţional, irigând cu prisosinţă puţinele momente de socializare si prietenie. Nimeni nu ii poate condamna, e singura cale spre aparenţa unei stări mentale echilibrate. Persoane plăcute, dialoguri asemenea, dar uneori străbate un fior de izolare interioară si parcă ceva neîmplinit. Şi eu am la rândul meu un colţ, dar il folosesc numai atunci când e nevoie şi nu cred că mi-ar mai face atât de bine dacă totul s-ar intâmpla parcă privind spre afară din acel colţ. 

Vino-n sistem, vino... haide intra

PS. În continuare i-aş coase pe netrebnici la gură  şi apoi le-aş recita precum Samuel L. Jackson in postul de mai jos.

Azi voi vota...dar as prefera asta...

The path of the righteous man is beset on all sides by the inequities of the selfish and the tyranny of evil men. Blessed is he who in the name of charity and goodwill shepherds the weak through the valley of darkness, for he is truly his brother's keeper and the finder of lost children. And I will strike down upon thee with great vengeance and furious anger those who attempt to poison and destroy my brothers. And you will know my name is the Lord when I lay my vengeance upon thee!

Volver

Ghemuit pe canapea si cu Neagra dormitanda langa mine, incep sa scriu despre ceea ce a venit ca o reactie in lant.  Cautand pe torente o melodie din coloana sonora a ultimului film facut de Almodovar am descoperit o noua voce minunata. Miguel Poveda, una dintre figurile marcante ale stilului flamenco. Pentru cei care gusta genul trebuie sa il ascultati.
 Apoi am descarcat coloana sonora a lui Los Abrazos Rotos,  compusa de cel care a facut toata muzica din filmele lui Almodovar. E muzica pentru liniste si armonie. O gasiti aici. Trebuie sa munciti si voi daca vreti lucruri frumoase :P
Am spus ca nu voi face cronica de film. Dar am sa fac elogiul pentru ea: Penelope Cruz. Dupa ce am vazut si acest ultim film am hotarat ca este cea mai vie si cea mai completa actrita a ultimilor ani.  Lucru minunat este ca poate avea un rol de 5 minute si atunci filmul deja ii apartine. Daca vreti sa o stiti trebuie sa vedeti trei filme: Non Ti Mouvere, Vicky,Cristina, Barcelona si Los Abrozos Rotos. Restul despre ea veti simti singuri. Ca si intensitate e egalata doar de Salma Hayek in capodopera Frida.
In timp ce scriam despre muzica lui Alberto Iglesias, mi-am adus aminte de momentul ei de gratie din Volver. Scena in care Penelope canta. Pe mine ma trec fiori ori de cate ori revad cele 2 minute. O gasiti mai jos.
Pentru ca am crezut si stiut ca muzica latino inseamna Gipsy Kings si Pepe, am refuzat sa o stiu mai mult. Dar apoi am avut revelatia  Gotan Project, si de atunci tot descopar muzica profunda a Spaniei, Mexicului si Argentinei. Doar pentru cei ce vor sa creada, incercati Chavela Vargas, Lhasa de Sella, Lila Downs.
Aici s-a incheiatat lantul gandurilor si starilor mele…si apoi am scris. Mai departe astern sunet si imagine pentru stari de sfarsit de zi.

Declar...

Cineva ma intreba de ce blog si ce vreau cu el. De ce atat de personal, si de ce nu despre lucrurile de zi cu zi, cum sunt mai toate? Pentru ca atunci cand va voi intalni s-ar putea sa nu mai am chef de vorbe sau poate sa uit anumite stari, si cine stie cand ne vom intalni!? Un pic si pentru ca am aroganta sa cred ca stiu sa descopar si sa daruiesc lucruri frumoase, la fel cum astept sa si primesc. Pentru ca devenim straini si impersonali in vizuinile noatre, iar eu incerc sa fac ferestre. Mai toate posturile le scriu noaptea pentru ca vreau sa fie un loc cu stari de pijama sau halat pufos. Daca vrei concret te uiti la televizor, mergi la munca si te intorci cu maxi taxi. Eu scriu si postez ceea ce as vrea sa citesc si sa descopar. Iar daca mai cobor candva si in strada, e pentru ca nu sunt inger, iar levitarea e cu efort, si ca sa ma inalt din nou trebuie sa ma imping in pamant. Cineva imi spunea ca nu trebuie sa ma descurajez atunci cand nu am reactii de la voi. Perfect, atunci va spun extaziat...nu ma mai interesati. Devin egoist si scriu doar pentru mine, ca sa ma citesc incantant dimineata. Acum ca mi-am fixat si menirea, mai declar atat: Acest blog este un colt, cine se simte claustrofobic sa caute spatii deschise.

Am pus la ENJOY o belgianca roscata si cu voce de inger....Axelle Red. O imbinare minunata de tandrete, finete si forta. Ati putea sa o iubiti atat de usor.

Apropos, stiati ca solista de la Vaya con Dios e belgianca? Ca o cheama Dani Klein si canta jazz? Si uite cum daca iubesti ceva devii acel ceva, in cazul ei lumea o confunda cu stilul latino...iar ea e occidentala pana in maduva oaselor. 






 

Post pe sine...

Am jucarie noua, ganduri la purtator, leganat de sine si stare de asternut…cuvinte. Spunea cineva ca daca nu raspunzi la telefon prima data, a doua oara e foarte posibil sa nu mai auzi acelasi lucru, si chiar daca mesajul ar fi acelasi, cu siguranta nu mai are aceasi forma. Deci hai sa ne straduim sa raspundem la “telefoane” cand suna prima oara. Asa ca habar nu am in ce ordine voi scrie, dar stiu ca acum trebuie sa raspund la acest telefon. S-a intamplat cumva ca trenurile sa-si ocupe un aparte loc in biblioteca starilor mele, acolo unde se gasesc volumele cu scarile de bloc si locurile de joaca din fata blocului. Ma vor intelege doar cei pentru care trenul a fost rutina si nu vacanta, trenul ca o prelungire si nu un mijloc. Mersul cu trenul creeaza acea stare de intimitate, uneori claustrofobica, acolo ti se invadeaza spatiul personal si nu ai unde sa fugi, nu te poti plange si nici macar nu poti protesta pentru ca nu e nimic personal. Daca picioarele tale se intersecteaza cu multe altele e pentru ca pur si simplu nu se poate altfel. Vorbesc aici de trenurile acelea vechi, care se mai gasesc azi doar pe trasee de naveta. Experienta trenurilor a fost pentru mine una mai mult introspectiva decat una de trecere dintr-un loc in altul. Pentru ca a trebuit sa merg singur, mult timp si cu toate tipurile de garnituri, am invatat sa ma adpatez. Pentru ca nu-I asa, daca ceva e pe cale sa ne devina o rutina nedorita, depinde doar de noi sa o personalizam si sa smulgem tot ce poate fi comod pentru noi.

Atunci am invatat ca pot privi oamenii fara sa ma uit la ei, am invatat sa smulg din dialoguri aparent banale trasaturi fundamentale, am invatat sa merg cu nasul, sa dorm oricand…oricum, am invatat ca in tren toti au doar un singur loc, ca desi ingramaditi si in aceasi pozitie fiecare isi tine mainile altfel, am invatat sa privesc ceasul cu rabdare si sa imi caut loc liber atunci cand ceilalti se ingramadesc, sa imi intind picioarele atunci cand pot si sa nu sufar prea tare cand nu am acest confort. In tren oamenii sunt cuminti, in tren oamenii se privesc, in tren inca se mai pastreaza acea stare frumoasa si normala de care ne e atat de dor.

Acestea sunt experientele pe care trebuie sa le traim singuri, sa stim sa ne creeam singuri bine, sa stim sa ne construim oricand un colt mai sus, sa avem unde ne retrage atunci cand
sistemul ia apa.

in tren
Asculta mai multe audio Muzica

De weekend

Frumoasa....voce superba....melodie vesela...si...are par. Daca o stiti...respect.Daca nu, sa va bucure.

Mi-am luat jucarie noua...scrisul va fi mult mai placut...revin de luni cu ganduri.

Si va mai dau ceva pana atunci...