Stări de graţie

Am fost tentat nu de puţine ori să fac cronica filmelor "mele", dar am renunţat de fiecare dată pentru că ştiu cât de unică e percepţia fiecăruia. Chiar dacă ne-am regăsi în idei şi nuanţe cu siguranţă ne-am despărţi în fiori şi tresăriri. Nici acum nu voi face cronici, ci doar voi impărtăşi stari, stări de graţie.

Discrepanţele uriaşe între cele două filme reflectă abruptul dintre stările transmise. Fiecare actor are în viaţă filmul lui, fiecare din noi avem acele "fifteen minutes of fame". Pentru Jessica Lange a fost "The Postman always ring twice", iar pentru Monica Belluci a fost "Malena". Aici se opreşte filmul şi încep stările. Îngerul Negru şi îngerul Alb, fiecare primordial şi implicit înfipt adânc în fiinţa si caracterul nostru. Pasiunea rapace şi autodistructivă, plonjarea oarbă fără instinct de conservare, trăire organică şi seva mustindă în şi prin tot ce poate subjuga o privire ...totul latent sub straturi de conştiinţă, fiară vânând sau silită să muşte din gratii. Voluptatea cuminte, frumuseţea ca povară, timpul când zidurile tale devin samavolnic ferestre, paradox şi ironie...totul inchis si pierdut in cinci silabe, i-ne-vi -ta-bil.

Update: I-am promis cuiva ca îi voi explica starea Malena, şi încerc cât mai scurt aici. Pentru că suntem agresaţi zilnic de frumuseţi de plastic care îşi uită sfârcurile la vedere, pentru că suntem împinşi zi de zi spre scrutarea cotidianului prin V-ul picioarelor desfăcute a femeilor emancipate şi independente, deaceea eu vreau să mă întorc la starea Malena. Acolo unde privirea exprimă ROGVAIV-ul stărilor sufleteşti, unde umerii pot fi sfioşi pentru o frumuseţe timidă, unde un zambet înseamnă şi altceva decât lasciv şi flirt, unde cutele unei rochii simple pot face o coapsă mai dorită şi mai misterioasă decât mormintele Egiptului. Starea Malena, e starea frumuseţii cuminţi, a unei armonii, a unei voluptăţi sfiose, a femeii copil si a luminii din priviri la regasirea de ce i-a fost dor.

Pentru această stare vă dăruiesc acest:

Descântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să mă plimb cu ele în dinţi,
Să amuţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept,
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te îndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei...

Ana Blandiana 

PS. Vouă pe care vă inspir, vă dăruiesc sunet, alb negru si Malena:

De campanie...

Pentru că e nouă şi e pentru noi...

Enjoy - Stina Nordenstam

Ca să revenim la starea de "colţ", incepem săptămâna cu frumos şi dragoste. Una dintre vocile pe care le iubesc, care mă infioară si mă aşează. Stina Nordenstam, suedeza cu chip de înger şi voce de copil. Take your moment in time..and listen. Să avem săptămână cu suflet uşor şi zâmbet. Şşşşşşt!

Replică..polemici...gânduri

Leibniz spunea că lumea creată de Dumnezeu e "cea mai bună dintre toate lumile posibile", expresie a unui optimism utopic. După cum spuneam, contează doar ceea ce vrei sa crezi. Principiile sunt un ghidaj si nu un imperativ. Pe cel care te scuipă in faţă principiul bunului simţ il lasa rece, poate chiar îl amuză. Nu va face altceva decat să testeze cat de mult poţi indura in numele principiului tău. Unde au fost principiile justiţiei cand soldatul american l-a ucis pe Teo Peter? Acel soldat e bine mersi in America si ridicat in grad. Unde crezi că mai poti scrie scrisori? Studenta ucisă pe trecerea de pietoni, cum şi-a gasit dreptatea in principiile justiţiei? Criminala e liberă si nu are nici o mustrare de conştiinţă. Familia handbalistului Cozma, ucis de ţigani in Ungaria va astepta mult şi bine dreptatea principiilor justiţiare ale judecatorilor corupţi. Deci, întru-un sistem coropt si intr-o justiţie aservită aceste principii sunt utopice. A trăi intr-un autoindus glob de sticlă, a te increde în niste principii aplicate de oameni atât de uşor coruptibili, fără discernămantul realităţii, mi se pare un principiu periculos, in primul rând pentru cel care îl are.
Cred in principii atunci şi acolo unde ele au contextul de a fi respectate. A nu înţelege ca la curve nu te duci in frac, iar la operă nu te duci in şlapi, mi se pare iaraşi o naivitate periculoasa. Trebuie să ştii tot timpul in ce lume te afli. Cu samuraii te lupţi ca samuraii iar cu talharii ca talharii. Altfel, tu vei fi cel ce pierde.
Si în final proprietatea termenilor. Nu mă interesează decât latura morală. Si atunci cel ce se apară si ucide nu e criminal. Cel ce işi răzbuna familia nu e criminal. Acolo unde justiţia derapează, rămane doar ochi pentru ochi.
Si la final o întrebare: Dacă acest tată după ce ar fi făcut toate demersurile, la toate forurile internaţionale, si tot nu s-ar fi gasit probe suficiente, el ce-ar fi trebuit sa creadă? Că fetiţa lui de 4 ani a minţit si că justiţia şi-a facut datoria? Ar fi trebuit să se resemneze in numele unui principiu şi să se bucure de cea mai bună dintre toate lumile posibile?

Replică..polemici...gânduri

Pentru comentariul CCM de la postul The Punisher adaug informaţii suplimentare. Si voi reveni curand si cu răspuns.Dar pană atunci intreb: si dacă e să ţi se intample ţie...cate din principii mai eşti în stare sa păstrezi? Detaliem curand. Acum detalii despre caz.

The Punisher

Revin cu reacţia la acest fapt. Pentru că nu am o imagine completă a cazului, îl voi trata doar la acest nivel. Nu se găsesc info detaliate despre caz si atunci tratăm cumva ipotetic.
Daţi-mi o arma si i-aş omora a doua oară pe cei doi. Fară principii. In aceste cazuri nu există principii de drept si nici de clemenţă. Cu atat mai mult cu cat vedem in jur cum "nu se pot strange probe suficiente" cand e vorba de Ei. In sfarşit ficţiunea şi Hollywood-ul au coborat in lumea reală. Da, razbunarea si ura exista, oricat vrem noi să le ascundem sub poleiala principiilor de drept. Cei doi ucişi au ştiut bine ce fac si ar mai fi făcut, pentru că nicicand nu s-ar fi găsit probe suficiente. Mi-a fost dat să aud acum caţiva ani un bivol cu ceafa lată cum spunea fără nici o tresărire, ba chiar cu mandrie, cum a avut el un accident cu "2 mortaciuni". Nu pătise nimic, doar dădea din nou examen de permis. Cate "mortaciuni" o mai fi facut pană acum? E urat ce spun nu? Traim pe principii de pluş pană cand ne loveşte napasta. Da, vreau pedeapsa cu moartea. Nu vreau să li se mai asigurare criminalilor, pedofililor si violatorilor, hotel pe banii mei.
Si dacă imi rănesti sau ucizi pe cineva drag, da, imi dau dreptul să te ranesc si să te ucid, pentru ca sunt liber de dogma stupidă a obrazului intors si starea mioritica. Atat.

Scumpe artificiile...au început cu gheizer de teavă spartă

De astazi incepe oficial circul. S-a aprins becul de stand by. Ţineti-vă respiraţia...ca să putem expectora cu putere.

Sloganul meu e...




UPDATE : Ramane sa ne gandim fiecare la acest caz de The Punisher. Eu... voi scrie, si fiecare sa fie sincer.

ENJOY - NOA

Pour connaisseurs, enjoy

Pentru energii de dimineata

Incepem exercitiul de care zisei mai jos: Melodie de 5 dimineata, pe cand eram in radio. Dupa ce o ascultam ma avantam in ziua abia ivita. Tin minte lumina difuza, racoarea, mirosul de maxi taxi, si sufletul frematand. Nu aveam nici cea mai vaga idee, simteam doar. Enjoy.

Post de sevraj

Am tacut si inca am tacere in mine. E o senzatie care mi se propaga dinlauntru si din tot ce e in jur. Nu incerc sa lupt cu ea, am invatat ca starile acestea, e bine sa le lasi sa se manifeste, oricum nu poti lupta. Si daca am tacut, e si poate pentru ca nu am cui sa spun. Am citit de curand intr-o carte, confesinea unui suflet chinuit si muribund, si mi-am adus aminte de niste versuri :

"Durerea nu e contagioasa,
Va asigur, durerea nu se transmite,
Nici un nerv rasucit in trupul aproapelui meu
Nu produce in mine sfasietoare atingeri
--------------------------------------------
Fiti linistiti, privegheati altruisti pe bolnavi.
Nu veti lua durerea lor, fiti fara teama.
A murit. Vrea cineva sa-l urmeze?
Numai bocete traditionale. "
Ana Blandiana - Carantina

Am citit tot de curand (in sfarsit citesc, mult si cu nesat) textul cuiva, care intr-un fel se intersecta ca tema cu a unuia de-al meu. Mai citisem, dar acel text m-a facut sa inteleg ca oamenii nu se schimba. Nu fusesem naiv nici pana atunci, dar dau din cand in cand drumul din lesa increderii, si o las sa se duca acolo unde este strigata frumos pe nume. Pentru fiecare, cel mai important, gandesc, e ceea ce vrea sa creada, si atunci poate sa traga adanc aer in piept si sa se avante spre hazardul multumirii de sine sau luminii celuilalt. Atata doar ca zvacnirile sunt intense, dar tin, doar pana cand sistemul refuza prea plinul. Si atunci redevii ceea ce esti. Nu vorbesc aici de nici o dezamagire. Cumva am invatat sa ma protejez. Acolo unde nu ne-a placut prima oara, vom accepta in secunda, doar daca ne restrangem asteptarile, dar acestea se numesc compromis si ratiune si nu mai e placerea venita din bucurie. Concret, nici unul din noi nu se schimba, nu avem voie sa credem asta. In nucleu ramanem aceiasi. Devenim empiric adaptabili si acceptam. Cu cat vom fi mai mult acolo unde nu eram, cu atat substanta noastra va fi mai diluata. Fiecare isi calculeaza compromisul.
Deobicei ma grabeam. Acum nu ma mai. Completez aici cu alta idee. Ne putem schimba fata de un stimul sau un context anume, accept asta. Dar intotdeauna acestea vor fi ca niste plombe. La suflet nu se pot pune proteze. Daca ai atins nervul si a durut, pui plomba, dar dedesubt lucreaza aceaiasi fibra.

Nu e ideea mea si nu am orgolii de genul acesta. E vorba de un exercitiu. Incercati sa faceti un remeber al melodiilor care au fost acolo in "acele" momente ale fiecaruia. Si daca le gasiti, sa vi le puneti la un loc, deoparte. Si daca aveti placerea, le si puteti impartasi. Ne-ar prinde bine, chiar si pentru a ne intoarce spre noi, cum nu mai facem demult. Le voi posta pe toate aici, ca picaturi de suflet de prieteni.

Tacerea, cea din jurul meu, e data de o ciudata senzatie de instrainare. Nu caut cauzele deocamdata, incerc inca sa o scot din stadiul de "blur". Ne cufundam parca fiecare in tacerile sale, fericite sau nu. Parca nici privirile nu mai cauta exprimarea. De parca asa cum e, e suficient. Am un sentiment de impietrire, precum in tabara de sculptura de la Magura. Dealuri intregi presarete cu sculpturi. Fiecare avand mesaj, dar inchis in piatra si in dalta celui care la inchis.
Tacerea, cea din mine, vine cumva din lipsa de dialog. Nu m-a stimulat niciodata monologul. Cineva imi reprosa ca depind de ceilalti ca sa ma pot desfasura. Se prea poate. Dar nu vreau ca gandul sa-mi devina sterp si autosuficient. Ne hranim fiecare cu energia celuilalt. Iar daca tacerea poate fi o stare de conservare, atunci voi hiberna pana cand va incepe dezghetul sub caldura dialogului. Hibernarea inseamna incetinire si nu incetare...da?

In wk am fost o dusa si o venita in Bucuresti. Am refuzat metroul, pentru ca pana acum nu fusesem cu autobuzul. Norocul meu cred, a fost ca era wk. Culmea, mi-a placut. Nu am vazut oameni urati. Asta pana cand am ajuns in Mall Vitan. Spuneam de mult de Romania de dincolo de Brasov. Ori erau cei urati plecati in wk, ori am avut eu noroc sa intalnesc oameni firesti, ori exista si in tot acel mucegai si mladite verzi. Am plecat spre Bucuresti crispat si m-am intors doar obosit, fara nici un strop de energie negativa. Recunosc ca mi-am creat sistem de toleranta la "maimuta de Mall" si cocalarul de Dorobanti". Si nu m-a afectat nici faptul ca nu am avut mii de lei sa dau pe haine minunate. Auzi! de parca la muzeu te duci sa cumperi. Hm.
Si apropos de mladite:



Nu am stiut sa fac blog despre orice. Nu pot. La un moment dat m-am gandit sa il sterg. Dar stiam ca imi voi dori sa stiu cum am fost, si il continui.
Acolo unde sunt oameni dragi, uneori poate fi si mai multa tacere. Pentru ca regasirea nu se face in cotidian, ci dincolo. Asa ar fi frumos. Dar mai stii ce motivatie banala se ascunde.

Sunt in lupta stransa, cop la corp, cu renuntarea la tigari. Deci va rog, clementa. Usor usor, le dovedesc. Ne mai auzim. Prost e ca berea acu se bea in spatiu inchis, si asta cere mult fum si atmosfera. Tine-te bine.

Mai zicem cu "Saru'mana Boierule" ca unele chestii raman si gata.
Haotic, fluid si cu afluenti. Post de sevraj si ora in noapte.

Pe curand...zic.

Just for fun ( cocalari.com si pitzipoanca.org )

TANGO IN HARLEM



TANGO DE COCALAR