Si poate de aceea...

Fiecare avem in mintea noastra proiectate lucruri care nu ne dorim sa ni se intample. La mine pe primul loc sunt doua. Primul e frustrarea de a fi ridicol si al doilea e frustrarea de a nu reusi sa imi exprim gandurile atunci cand am nevoie de acest lucru. De situatile ridicole nu avem cum sa scapam nicicum, cel mult sa incercam sa le minimizam frecventa si efectul, tocmai deaceea nu voi vorbi despre ele aici, nu acum. Despre puterea argumentatiei in schimb, despre momentele in care mintea mea refuza sa coopereze, blocandu-se parca intr-o alienare totala, as vrea sa scriu cateva fraze. 

Nu m-am nascut cu o gandire inginereasca, nici macar nu imi place rigiditatea din domeniu, dar am invatat sa apreciez logica inginereasca, si cred ca am reusit sa altoiesc acest butas pe dragostea mea pentru cuvinte si exprimare. M-am educat sa ma exprim cu o logica, macar de bun simt, si inteleg sa mi se raspunda cu o argumentatie macar la fel. Exceptand discutiile ce tin strict de gusturi estetice, in rest nu ma stiu un ipocrit care sa-mi sustin ideile in lipsa unei logici, doar de dragul orgoliului. Cred in argumentatia bazata pe evidente si de aceea ma scot din sarite argumentatiile emotionale, nascute din pareri induse. Mi s-a intamplat de multe ori sa ma lovesc de argumentatii aiuristice bazate doar pe afinitati, ignorand logica si evidentele, iar in acele momente ma blochez.  Inca nu stiu sa reactionez in fata unui om care imi spune ca cercul are colturi, si e dispus sa mi le si arate. Cand logica mea iti arata in palma deschisa evidenta, iar polemica ta e nemultumita de pozitia evidentei pe palma, atunci universul meu devine perplex si tace.  De multe ori am fost tentat dupa astfel de momente sa incerc o complexa categorisire a notiunii de prostie, incercand sa-mi imaginez ce resorturi pot schimonosi minti inzestrate cu inteligenta spre posturi de clauni grotesti. Iubesc polemicile, din ele se nasc cele mai frumoase si bogate idei, dar cand eu joc volei iar cel din fata mea oina, cu siguranta nu vom putea spune ca am jucat ceva impreuna. Cand intrebarii mele " de ce?" i se opune raspunsul " de-aia", fac implozie si mor incet. 
Si totusi, de ce?...
Şi poate de aceea…
                         

                            Nichita Stănescu

Şi poate de aceea, că nu suntem metalici
şi nici încetiniţi, şi nici lemnoşi,-
de aceea poate, când cocoşii galici
se bat cu penele-nfoiate şi frumoşi,-
noi ridicăm din noi, un glob de gând spre vid
şi-l sprijinim în pălmi, deasupra, sus,
şi soarele se alungeşte spre el şi îşi deschid
încă ceva din ele
luminile de nespus.

şi se curbează câmpul supt, spre globul
acesta, doritor,
şi viitorul îşi întinse leneş lobul
înspre prezent, rupându-se din viitor

De-aceea poate apărăm mai palizi,
şi-n largi mişcări orizontale, de înot,
un glob de gând întindem, tot şi tot
mai sus, spre sorii candizi…

până se lipesc de el bucăţi de cer albastre
şi-aterizate păsări, cu umbrele zburând,
şi relieful viu al trupurilor noastre
devine relieful acestui glob de gând.