Stări de graţie

Am fost tentat nu de puţine ori să fac cronica filmelor "mele", dar am renunţat de fiecare dată pentru că ştiu cât de unică e percepţia fiecăruia. Chiar dacă ne-am regăsi în idei şi nuanţe cu siguranţă ne-am despărţi în fiori şi tresăriri. Nici acum nu voi face cronici, ci doar voi impărtăşi stari, stări de graţie.

Discrepanţele uriaşe între cele două filme reflectă abruptul dintre stările transmise. Fiecare actor are în viaţă filmul lui, fiecare din noi avem acele "fifteen minutes of fame". Pentru Jessica Lange a fost "The Postman always ring twice", iar pentru Monica Belluci a fost "Malena". Aici se opreşte filmul şi încep stările. Îngerul Negru şi îngerul Alb, fiecare primordial şi implicit înfipt adânc în fiinţa si caracterul nostru. Pasiunea rapace şi autodistructivă, plonjarea oarbă fără instinct de conservare, trăire organică şi seva mustindă în şi prin tot ce poate subjuga o privire ...totul latent sub straturi de conştiinţă, fiară vânând sau silită să muşte din gratii. Voluptatea cuminte, frumuseţea ca povară, timpul când zidurile tale devin samavolnic ferestre, paradox şi ironie...totul inchis si pierdut in cinci silabe, i-ne-vi -ta-bil.

Update: I-am promis cuiva ca îi voi explica starea Malena, şi încerc cât mai scurt aici. Pentru că suntem agresaţi zilnic de frumuseţi de plastic care îşi uită sfârcurile la vedere, pentru că suntem împinşi zi de zi spre scrutarea cotidianului prin V-ul picioarelor desfăcute a femeilor emancipate şi independente, deaceea eu vreau să mă întorc la starea Malena. Acolo unde privirea exprimă ROGVAIV-ul stărilor sufleteşti, unde umerii pot fi sfioşi pentru o frumuseţe timidă, unde un zambet înseamnă şi altceva decât lasciv şi flirt, unde cutele unei rochii simple pot face o coapsă mai dorită şi mai misterioasă decât mormintele Egiptului. Starea Malena, e starea frumuseţii cuminţi, a unei armonii, a unei voluptăţi sfiose, a femeii copil si a luminii din priviri la regasirea de ce i-a fost dor.

Pentru această stare vă dăruiesc acest:

Descântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să mă plimb cu ele în dinţi,
Să amuţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept,
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te îndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile – dezlănţuite femei...

Ana Blandiana 

PS. Vouă pe care vă inspir, vă dăruiesc sunet, alb negru si Malena: