Post de sevraj

Am tacut si inca am tacere in mine. E o senzatie care mi se propaga dinlauntru si din tot ce e in jur. Nu incerc sa lupt cu ea, am invatat ca starile acestea, e bine sa le lasi sa se manifeste, oricum nu poti lupta. Si daca am tacut, e si poate pentru ca nu am cui sa spun. Am citit de curand intr-o carte, confesinea unui suflet chinuit si muribund, si mi-am adus aminte de niste versuri :

"Durerea nu e contagioasa,
Va asigur, durerea nu se transmite,
Nici un nerv rasucit in trupul aproapelui meu
Nu produce in mine sfasietoare atingeri
--------------------------------------------
Fiti linistiti, privegheati altruisti pe bolnavi.
Nu veti lua durerea lor, fiti fara teama.
A murit. Vrea cineva sa-l urmeze?
Numai bocete traditionale. "
Ana Blandiana - Carantina

Am citit tot de curand (in sfarsit citesc, mult si cu nesat) textul cuiva, care intr-un fel se intersecta ca tema cu a unuia de-al meu. Mai citisem, dar acel text m-a facut sa inteleg ca oamenii nu se schimba. Nu fusesem naiv nici pana atunci, dar dau din cand in cand drumul din lesa increderii, si o las sa se duca acolo unde este strigata frumos pe nume. Pentru fiecare, cel mai important, gandesc, e ceea ce vrea sa creada, si atunci poate sa traga adanc aer in piept si sa se avante spre hazardul multumirii de sine sau luminii celuilalt. Atata doar ca zvacnirile sunt intense, dar tin, doar pana cand sistemul refuza prea plinul. Si atunci redevii ceea ce esti. Nu vorbesc aici de nici o dezamagire. Cumva am invatat sa ma protejez. Acolo unde nu ne-a placut prima oara, vom accepta in secunda, doar daca ne restrangem asteptarile, dar acestea se numesc compromis si ratiune si nu mai e placerea venita din bucurie. Concret, nici unul din noi nu se schimba, nu avem voie sa credem asta. In nucleu ramanem aceiasi. Devenim empiric adaptabili si acceptam. Cu cat vom fi mai mult acolo unde nu eram, cu atat substanta noastra va fi mai diluata. Fiecare isi calculeaza compromisul.
Deobicei ma grabeam. Acum nu ma mai. Completez aici cu alta idee. Ne putem schimba fata de un stimul sau un context anume, accept asta. Dar intotdeauna acestea vor fi ca niste plombe. La suflet nu se pot pune proteze. Daca ai atins nervul si a durut, pui plomba, dar dedesubt lucreaza aceaiasi fibra.

Nu e ideea mea si nu am orgolii de genul acesta. E vorba de un exercitiu. Incercati sa faceti un remeber al melodiilor care au fost acolo in "acele" momente ale fiecaruia. Si daca le gasiti, sa vi le puneti la un loc, deoparte. Si daca aveti placerea, le si puteti impartasi. Ne-ar prinde bine, chiar si pentru a ne intoarce spre noi, cum nu mai facem demult. Le voi posta pe toate aici, ca picaturi de suflet de prieteni.

Tacerea, cea din jurul meu, e data de o ciudata senzatie de instrainare. Nu caut cauzele deocamdata, incerc inca sa o scot din stadiul de "blur". Ne cufundam parca fiecare in tacerile sale, fericite sau nu. Parca nici privirile nu mai cauta exprimarea. De parca asa cum e, e suficient. Am un sentiment de impietrire, precum in tabara de sculptura de la Magura. Dealuri intregi presarete cu sculpturi. Fiecare avand mesaj, dar inchis in piatra si in dalta celui care la inchis.
Tacerea, cea din mine, vine cumva din lipsa de dialog. Nu m-a stimulat niciodata monologul. Cineva imi reprosa ca depind de ceilalti ca sa ma pot desfasura. Se prea poate. Dar nu vreau ca gandul sa-mi devina sterp si autosuficient. Ne hranim fiecare cu energia celuilalt. Iar daca tacerea poate fi o stare de conservare, atunci voi hiberna pana cand va incepe dezghetul sub caldura dialogului. Hibernarea inseamna incetinire si nu incetare...da?

In wk am fost o dusa si o venita in Bucuresti. Am refuzat metroul, pentru ca pana acum nu fusesem cu autobuzul. Norocul meu cred, a fost ca era wk. Culmea, mi-a placut. Nu am vazut oameni urati. Asta pana cand am ajuns in Mall Vitan. Spuneam de mult de Romania de dincolo de Brasov. Ori erau cei urati plecati in wk, ori am avut eu noroc sa intalnesc oameni firesti, ori exista si in tot acel mucegai si mladite verzi. Am plecat spre Bucuresti crispat si m-am intors doar obosit, fara nici un strop de energie negativa. Recunosc ca mi-am creat sistem de toleranta la "maimuta de Mall" si cocalarul de Dorobanti". Si nu m-a afectat nici faptul ca nu am avut mii de lei sa dau pe haine minunate. Auzi! de parca la muzeu te duci sa cumperi. Hm.
Si apropos de mladite:



Nu am stiut sa fac blog despre orice. Nu pot. La un moment dat m-am gandit sa il sterg. Dar stiam ca imi voi dori sa stiu cum am fost, si il continui.
Acolo unde sunt oameni dragi, uneori poate fi si mai multa tacere. Pentru ca regasirea nu se face in cotidian, ci dincolo. Asa ar fi frumos. Dar mai stii ce motivatie banala se ascunde.

Sunt in lupta stransa, cop la corp, cu renuntarea la tigari. Deci va rog, clementa. Usor usor, le dovedesc. Ne mai auzim. Prost e ca berea acu se bea in spatiu inchis, si asta cere mult fum si atmosfera. Tine-te bine.

Mai zicem cu "Saru'mana Boierule" ca unele chestii raman si gata.
Haotic, fluid si cu afluenti. Post de sevraj si ora in noapte.

Pe curand...zic.