Povestea din aceasta poezie o port cu mine de ani multi, am stiut-o atunci intr-un fel, o inteleg acum in altul. Alifantis de fapt o imbraca in nuantele ei reale. Poveste frumoasa si trista totusi prin cel ce o spune. Pentru ca ne amagim deseori ca timpul e de partea noastra, lasam sa treca pe langa noi stari si oameni spunadu-ne ca vom face sau vom mai gasi ca ei in urmatoarea ocazie. Si atunci ne proiectam in imaginatie starile ce credem ca le-am fi putut avea. Limitele noastre ne imping uneori sa cedam limitelor din tot ce defineste cuvantul "trebuie" si abandonam ce ne place. E greu sa intelegi uneori daca noi suntem cei din poarta sau noi trecem pe langa alte porti. Oricum ar fi, regretele tardive raman iremediabil tardive. Nostalgiile pot avea farmecul lor daca sunt continuate firesc de bucuria prezentului. Prezent care la fel de firesc este urmarea clipelor nostalgiate. Dar daca nostalgia deschide in suflet oftat si drumuri pe care-am vrea sa fim, atunci ea se transforma in suferinta. Cred in faptul ca fiecare lucru are rost si se intampla atunci cand e menit sa se intample, orice fortare il transforma si il lasa fara farmec. Am citit la cineva un status :" I've been there, I'll go again". Minunat, dar esti convins ca tu mai esti acelasi si acolo mai e cum ai stiut? Autosugestia ne poate fi uneori cel mai crancen dusman, pentru ca ne poate tine blocati intr-o stare care nu mai e demult reala si la care frustrarile noastre pot pune zavoare si lacate grele. Nu cred in intoarcerea la ce am fost odata. Daca nu mai suntem e pur si simplu pentru ca nu mai suntem si nu pentru ca s-a pus un blestem pe capul nostru. Daca nu ne place de noi astazi e pentru ca am ales asa ieri. Si pana la urma dupa cati calatori ne putem duce? Iar daca vrem sa ne intoarcem la noi cei de ieri unde il ascundem pe cel de azi? Mai bine ma imprietenesc cu mine cel din poarta si facem impreuna ceea ce as fi facut cu cel ce a trecut. Trecea un om pe drum aseara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu