Dileme

De multe ori ma intreb cum ar fi fost daca nu as fi vazut atat de multe filme? Oare as mai reusi sa-mi regizez propriul film atunci cand citesc o carte? E o dilema. Caci carti citeam si atunci cand nu piratam filme. Dar parca imi aduc aminte ca atunci scenele erau doar schitate iar personajele stilizate. Acum, cartile mele  au contur clar, au culori multe si reale pe care le stiu de parca am fost acolo. Personajele mele au inflexiuni de voce stiute si trasaturi care nu ma surprind si pe care imi e atat de usor sa le deslusesc. Am inceput sa citesc pentru a-mi creea propriile filme si caut doar acele carti care stiu ca pot creea spectacol complet. Daca imi permit sa vad si un film slab, cu siguranta nu imi permit sa citesc o carte proasta. Ma lasa rece neinspiratia altuia dar nu mi-as ierta nesabuinta de a incepe ceva prost. Si atunci ma-ntreb din nou. Cum ar fi fost filmele daca nu ar fi fost cartile citite? Cum sa intelegi dincolo de o imagine si o mimica, cum sa simti si sa empatizezi cand un gest oarecare nu vine cu instructiuni de folosinta. De exemplu daca nu ti s-a sau nu ti-ai descris niciodata starea de melancolie, oare ai putea-o intelege dintr-o mimica de actor? Si atunci dilema. Cu care incepem? Citim sau vizionam? Oul sau Gaina? Orbi sau surzi? 

Am sa incerc acum o extrapolare. Pe fiecare din noi experientele personale ne definesc la fel cum ne defineste biblioteca sau filmoteca. Ceea ce invatam, ni se spune si acumulam, sunt cartile noastre. Ceea ce facem, ce vedem si felul in care interactionam,  sunt filmele noastre. Si aici e iar o dilema. Cand dezechilibrul apare, oare e mai bine sa stii fara sa vezi sau sa vezi fara sa intelegi?O armonie exista? Stiind mai mult te impinge sa vezi mai mult? Vazand mai mult si intelegand tot dintr-o privire, se nasc trufii si riscam sa nu mai intelegem? Sau la un moment dat obosim si doar mai tragem cu coada ochiului? Retoric sau nu.