Motto: ,, E o scara ipocrita, e o scara tot pamantul "
Victor Socaciu
Ascultam de curand melodia lui Victor Socaciu- Iubire fara acte, si mi-am adus aminte si de ironia cuiva care zicea ca pentru multi blocurile sunt o mare ulita pe verticala. Intr-adevar, oare nu pentru toti, scara blocului a fost primul loc de socializare?
Desi stau de ani buni la casa, nu uit ca primul contact cu lumea a inceput pe scara blocului. In scarile de bloc si in balcoane, pe paturi si presuri de usi, ne-am facut primele locuri de joaca. Acolo am invatat sa schimb lucruri, sa joc carti si jocuri cu zaruri. In scarile de bloc, mai mare fiind, invidiam, asteptand sa mi se intample si mie, iubirile baietilor de pe scara. Acolo, in serile ploioase de toamna, printre fum de tigara si coji de seminte, s-au spus atatea povesti de viata, s-a ras haotic, s-a plans si s-au schimbat atatea nuante de ganduri si vorbe. Fiecare scara de bloc are istoria ei, fiecare balustrada si usa de lift poarta amintirea atator generatii. Fiecare etapa din noi e legata atat de strans undeva de scara unui bloc, incat la un moment dat aproape ca e nedrept sa privim acest spatiu, ca pe unul neutru, ce face doar legatura intre apartamente. Ea capata personalitatea oamenilor ce o trec si a tinerilor ce o umplu. Fiecare e altfel, fiecare e fascinanta. E locul cu cea mai mare incarcatura spirituala urbana. Poate parea o blasfemie, dar eu asa cred. De aceea, de cate ori intru intr-o alta, incerc sa-i simt si sa-i intuiesc energia.
Dupa ce varsta ne trece de etapa scarii de bloc, multi dintre noi si cei care au, se muta la garaj. Acolo e spatiu de evadare, sus e aglomerat iar scara e pentru tineri. Caci ancestral simtim nevoia locului pe pamant si nu cocotati la etaje. Si mai e si loc in fata de un gratar iar inauntru de beci. Iar aceste atuuri il transforma detasat in prima optiune, in febra evadarii din cutiile de chibrituri.
Si pentru a implini tabloul, nu in ultimul rand, un alt loc mustind de energie vie, sunt pietele de bordura. Pe dreapta o bodega cu scaune de metal si musterii zgomotosi, langa ea un perimetru unde se vand baloane, jucarii, genti si de toate. Mai retras, parca firesc, un anticariat ambulant imprastiat pe asfalt si apoi 3 tarabe cu zarvaturi. Pe stanga sunt iar jucarii si genti, apoi rupt din peisaj un ins ce vinde momeli in 3 paharele de plastic, inconjurat de pescari povestitori, apoi ziare si paturi, vesela si iar zarvaturi. Un targ de negustori decazut, pastrand totusi undeva izul romantic al targovetilor si negocierilor de demult.
Ma intorc acum in cartierul meu de centru. Cu strazi largi si mai putine blocuri, garaje mai deloc, mai mult terase si cladiri ale unor institutii. Mai putin ingramadit, imbiind spre plimbare. Dar parca il simt neutru, fara personalitate. Nu il regret, acum imi place. Dar ma bucur ca am crescut intr-o scara de bloc, langa garaje si imi place sa ma plimb prin pietele de bordura. Nu m-as intoarce, imi place unde sunt. Dar precum un ins ce a lasat fumatul, mi-e placut sa simt din cand in cand fumul de la tigari straine.
Victor Socaciu - Iubire fara acte
Desi stau de ani buni la casa, nu uit ca primul contact cu lumea a inceput pe scara blocului. In scarile de bloc si in balcoane, pe paturi si presuri de usi, ne-am facut primele locuri de joaca. Acolo am invatat sa schimb lucruri, sa joc carti si jocuri cu zaruri. In scarile de bloc, mai mare fiind, invidiam, asteptand sa mi se intample si mie, iubirile baietilor de pe scara. Acolo, in serile ploioase de toamna, printre fum de tigara si coji de seminte, s-au spus atatea povesti de viata, s-a ras haotic, s-a plans si s-au schimbat atatea nuante de ganduri si vorbe. Fiecare scara de bloc are istoria ei, fiecare balustrada si usa de lift poarta amintirea atator generatii. Fiecare etapa din noi e legata atat de strans undeva de scara unui bloc, incat la un moment dat aproape ca e nedrept sa privim acest spatiu, ca pe unul neutru, ce face doar legatura intre apartamente. Ea capata personalitatea oamenilor ce o trec si a tinerilor ce o umplu. Fiecare e altfel, fiecare e fascinanta. E locul cu cea mai mare incarcatura spirituala urbana. Poate parea o blasfemie, dar eu asa cred. De aceea, de cate ori intru intr-o alta, incerc sa-i simt si sa-i intuiesc energia.
Dupa ce varsta ne trece de etapa scarii de bloc, multi dintre noi si cei care au, se muta la garaj. Acolo e spatiu de evadare, sus e aglomerat iar scara e pentru tineri. Caci ancestral simtim nevoia locului pe pamant si nu cocotati la etaje. Si mai e si loc in fata de un gratar iar inauntru de beci. Iar aceste atuuri il transforma detasat in prima optiune, in febra evadarii din cutiile de chibrituri.
Si pentru a implini tabloul, nu in ultimul rand, un alt loc mustind de energie vie, sunt pietele de bordura. Pe dreapta o bodega cu scaune de metal si musterii zgomotosi, langa ea un perimetru unde se vand baloane, jucarii, genti si de toate. Mai retras, parca firesc, un anticariat ambulant imprastiat pe asfalt si apoi 3 tarabe cu zarvaturi. Pe stanga sunt iar jucarii si genti, apoi rupt din peisaj un ins ce vinde momeli in 3 paharele de plastic, inconjurat de pescari povestitori, apoi ziare si paturi, vesela si iar zarvaturi. Un targ de negustori decazut, pastrand totusi undeva izul romantic al targovetilor si negocierilor de demult.
Ma intorc acum in cartierul meu de centru. Cu strazi largi si mai putine blocuri, garaje mai deloc, mai mult terase si cladiri ale unor institutii. Mai putin ingramadit, imbiind spre plimbare. Dar parca il simt neutru, fara personalitate. Nu il regret, acum imi place. Dar ma bucur ca am crescut intr-o scara de bloc, langa garaje si imi place sa ma plimb prin pietele de bordura. Nu m-as intoarce, imi place unde sunt. Dar precum un ins ce a lasat fumatul, mi-e placut sa simt din cand in cand fumul de la tigari straine.
Victor Socaciu - Iubire fara acte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu