O prietena spunea de curand ca ne-ar prinde bine sa ne urcam din cand in cand intr-un copac si sa ne privim de acolo, imaginea nu prea a trecut de mine doar pentru simplu fapt ca pentru a ma urca in copac ar putea fi atat de dificil incat odata ajuns acolo pe langa gafait si zgaraieturi s-ar putea sa uit pentru ce m-am urcat. Dar am gasit o varianta mai urbana in "Boston Legal", unde un personaj se urca pe birou ca sa-si asculte discursul de acolo. Clar trebuie sa-mi iau un birou mai mare. Ar fi mai usor daca ne-ar invata cineva sa levitam, am scapa de efortul fizic, oricum suntem niste comozi. Dincolo de metafore urbane sau forestiere ramane utilitatea demersului de obiectivizare a ceea ce suntem si mai ales facem. Stati, cred ca am gasit una mai buna, sa ne privim ca si cum am fi de partea cealalta a unui geam, e mai usoara si e tot comoda. Revenind, nu stiu daca tine de intelepciune sau uneori de nevoia de protejare dar experimentarea obiectivizarii in anumite contexte poate suplini sanatos si mai ales riguros exaltarea si plonjarea pornirilor instinctive si intuitive. De fapt nici de asta nu sunt convins, pentru ca obiectivizarea tine tot de empiric iar intuitia uneori e mult mai personala decat o ratiune bazata pe experiente uneori straine noua. Utile sunt amandoua, totul e sa stim cand sa le folosim pe fiecare desi poate un amestec ar fi cel mai indicat, dar iar proportiile pot creea probleme. In copac sau jos, pe birou sau pe mocheta, de o parte sau alta a geamului, cred totusi ca privirile trebuie sa se intalneasca undeva la mijloc, o armonie, nimic unilateral. Scriu aceste randuri privindu-ma si fiind privit.
Foarte frumos… Ceea ce citesc aici imi aduce aminte de o tehnica din NLP… Tehnica celor 4 pozitii. Poate te intrebi de ce 4 cind e vorba doar de noi si de imaginea noastra privita din afara. Ei, tehnica asta se aplica in mod special in rezolvarea conflictelor, cind, rind pe rind, intri in cele 4 pozitii si incerci sa le intelegi pe fiecare asa cum este ea: prima, care este a ta, subiectiva, a doua, care este a celuilalt, a treia, care este cea obiectiva, din care le contempli pe celalalte 2, si ultima, cea in care iti accesezi izvorul tau, acel loc al tuturor posibilitatilor, raspunsurilor, resurselor pentru a gasi rezolvarea optima. Avind cele 4 perspective, intelegi problema intr-un mod mai complex, mai total, mai detasat si abordezi provocarea intr-un mod constructiv, echilibrat si ecologic. Ei…ma gindeam cum ar fi daca ne-am aplica aceasta tehnica noua insine… atunci cind ambii oponenti suntem chiar noi… Ar iesi ceva? Cum e sa intri rind pe rind in fiecare dimensiune si sa te observi din toate unghiurile posibile? Sau… uite! Putem numi prima pozitie, cea instincutala, a doua cea emotionala, a treia cea rationala si ultima, cea a sufletului sau cea intuitiva… Eu as considera intuitia ca fiind pozitionarea cea ma buna pentru ca adevarata intuitie tine de o cunoastere care se afla dincolo de empiric si de ratiune, dincolo de fluctualiile emotionale (pe care uneori le confundam cu intuitia). Acesta este un exercitiu non-spatial… deci, nu ai nevoie nici de copaci, nici de birou, nici de geam. All you need is attention and intention. :)
RăspundețiȘtergere