Mi-am adus aminte astazi de doua filme dragi sufletului meu, de doua actrite desavarsite si de trairi cu tigari parfumate. Am spus ca nu voi face cronici aici si in continuare nu ma dezic, caci nu cronica am de gand sa scriu ci un elogiu insuportabilei usurinte de a fi. Habar nu aveam ca cele doua filme au acelasi regizor, am aflat exact in seara aceasta, dar la fel cum nu ma intereseaza cine scrie o poezie sau o muzica care-mi place, la fel nu am cautat nici aici aceste detalii concrete. Cu atat mai mult mi se pare firesc acum ca aceste referinte au acelasi creator, Philip Kaufman. Ma gasesc neputincios in descrieri pentru ca la fel nu as sti sa descriu senzatia inhalarii fumului de tigara. Aceste filme au culoarea coniacului si taria unei tigari fara filtru, nicicum nu merg cu apa plata si mentosane.De mult nu am mai simtit ca in spatele unui nume sau a unui titlu se deschide un spatiu atat de vast de trairi si senzatii. Henry&June si The Unbearable Lightness of Being sunt gaurile negre ale senzualitatii si trairii neconventionale, universul prea putin explorat si inspaimantator al abandonarii spre orgii de spirit si trup. Stiu ca orgia suna porno dar nu e nici cum asa la fel cum cartea junglei nu e despre jungla. Am spus candva ca exista acei oameni care se aseamana cu acrobatii de la circ. Se implinesc doar acolo sus printre cei ca ei si printre salturi mortale. Dar au totusi atata nevoie de ceilalti ca de o plasa de siguranta, doar asa putand sa se avante intr-un salt nebunesc spre urmatorul trapez. Acestei stari ii spun eu orgie de spirit. E o stare de extaz, e un drog, da dependenta si se consuma pana la epuizare. Nu are limite si nici cum nu produce vinovatii, e un drept, e un viciu si oricum altfel ar fi de prisos. E un joc exclusivist, iresponsabil, pasional care se alimenteaza din idei, vorbe, priviri si care duce implicit spre orgia de simturi si de acolo la stari de gratie. Nu am sa descriu nici unul din filme, nu am cum, doar spun ca asa am descoperit-o pe Lena Olin. Pana atunci Monica Belluci era superlativul, insa acolo unde se termina voluptatea si feminitatea ei am descoperit forta si profunzimea care o face pe Lena Olin sa fie inchiderea cercului perfectiunii feminine. Am avut norocul sa o descopar pe Juliete Binoche in capodopera "Albastru" din trilogia culorilor si de atunci am tot crescut prin ea si rolurile ei. Cand cele doua joaca impreuna ca un inger si demon, privighetoare si uliu, efectul este hipnotizant iar filmul izbeste retina si lasa impresii adanci. As vrea sa continui dar imi regasesc neputinta. Pentru a vorbi despre aceste doua filme si despre starile lor, trebuie ca ele sa fie impartasite, trebuie lumina obscura si mai ales acea stare de spirit. Pentru ca intotdeauna m-am alimentat cu energia celui de langa mine si pentru ca computerul emite doar biti, ma simt golit si ma opresc.
Daca nu le gasiti sau nu aveti timp va dau cateva imagini ca sa va faceti o idee, poate va provoc. Va provoc sa le vedeti si va provoc sa va ganditi daca nu cumva pentru multi dintre noi a devenit de neinteles si insuportabila usurinta de a fi ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu