Am jucarie noua, ganduri la purtator, leganat de sine si stare de asternut…cuvinte. Spunea cineva ca daca nu raspunzi la telefon prima data, a doua oara e foarte posibil sa nu mai auzi acelasi lucru, si chiar daca mesajul ar fi acelasi, cu siguranta nu mai are aceasi forma. Deci hai sa ne straduim sa raspundem la “telefoane” cand suna prima oara. Asa ca habar nu am in ce ordine voi scrie, dar stiu ca acum trebuie sa raspund la acest telefon. S-a intamplat cumva ca trenurile sa-si ocupe un aparte loc in biblioteca starilor mele, acolo unde se gasesc volumele cu scarile de bloc si locurile de joaca din fata blocului. Ma vor intelege doar cei pentru care trenul a fost rutina si nu vacanta, trenul ca o prelungire si nu un mijloc. Mersul cu trenul creeaza acea stare de intimitate, uneori claustrofobica, acolo ti se invadeaza spatiul personal si nu ai unde sa fugi, nu te poti plange si nici macar nu poti protesta pentru ca nu e nimic personal. Daca picioarele tale se intersecteaza cu multe altele e pentru ca pur si simplu nu se poate altfel. Vorbesc aici de trenurile acelea vechi, care se mai gasesc azi doar pe trasee de naveta. Experienta trenurilor a fost pentru mine una mai mult introspectiva decat una de trecere dintr-un loc in altul. Pentru ca a trebuit sa merg singur, mult timp si cu toate tipurile de garnituri, am invatat sa ma adpatez. Pentru ca nu-I asa, daca ceva e pe cale sa ne devina o rutina nedorita, depinde doar de noi sa o personalizam si sa smulgem tot ce poate fi comod pentru noi.
Atunci am invatat ca pot privi oamenii fara sa ma uit la ei, am invatat sa smulg din dialoguri aparent banale trasaturi fundamentale, am invatat sa merg cu nasul, sa dorm oricand…oricum, am invatat ca in tren toti au doar un singur loc, ca desi ingramaditi si in aceasi pozitie fiecare isi tine mainile altfel, am invatat sa privesc ceasul cu rabdare si sa imi caut loc liber atunci cand ceilalti se ingramadesc, sa imi intind picioarele atunci cand pot si sa nu sufar prea tare cand nu am acest confort. In tren oamenii sunt cuminti, in tren oamenii se privesc, in tren inca se mai pastreaza acea stare frumoasa si normala de care ne e atat de dor.
Acestea sunt experientele pe care trebuie sa le traim singuri, sa stim sa ne creeam singuri bine, sa stim sa ne construim oricand un colt mai sus, sa avem unde ne retrage atunci cand
sistemul ia apa.
sistemul ia apa.
Ei... calatoria cu trenul :)! Calatoresc si eu mult acum cu trenul, in fiecare zi la munca si destul de des in weekend-uri. Chiar daca nu e in Romania, aceeasi atmosfera o regasesc si aici cumva: ingramadeala :))! Toata lumea se inghesuie sa prinda un loc. Ce-mi place e ca foarte multa lume citeste. Eu am privit de la inceput aceasta naveta ca pe o ocazie uriasa sa am timp sa citesc ce-mi place mie :). Am privit-o ca pe o posibilitate sa ma rup din activitatile zilnice care imi umpleau cumva timpul prea mult, fara portita de scapare si sa fac ceva pentru sufletul meu. De mai bine de 8 luni am reusit sa fac lucrul acesta. Si ma simt mai bogata si asta imi da o stare de bine. :)
RăspundețiȘtergereIn tren e locul und poti cel mai usor sa visezi. La ce vrei, si uneori si la ce nu vrei. :)uite de exmeplu, daca ma gandesc acum ca stau in tren si privind pe geam, imi vine in minte un sentiment foarte ciudat din aeroport, cand de la starea de normalitate din tren treci la explorare. Intr-un aeroport international, stai si astepti, uneori, picioarele stau ingramadite intre altele, la fel ca in tren, insa lumea e atat de diferita si noua incat prin fiecare secunda sorbi ceva nou, la fiecare doua secunde e posibil sa te uimeasca ceva, ba ca vezi un seic si iti si imaginezi curtea lui cu putul de petrol langa intrarea in casa, ori ca vezi o femeie purtand burka langa o europeana care pare total dezinhibata.
RăspundețiȘtergereMi-e dor de tren. :)