In Memoriam..." Du-ma cu tine la capatul lumii "

Putini cred ca au stiut, si mai putini cred ca-si amintesc ca la Radio Romania Actualitati a existat acum cativa ani buni o emisiune exceptionala. S-a numit ,, Du-ma cu tine la capatul lumii " si a fost realizata de doi oameni minunati: Mihai Cosmin Popescu si Ana Maria Zaharescu. A fost o emisiune gazduita de cei doi dar scrisa de ascultatori. Pe anumite teme fiecare isi trimitea gandurile, in vers, in proza sau oricum. Erau ore rupte parca din alta lume, erau ore de visare si de incantare. Am asternut si eu ganduri in emisiune, ganduri ce au aparut in cartea emisiunii, ganduri si stari de care imi e atat de dor. Si mai avea emisiunea aceea ceva. Vocea Doamnei Zaharescu. Blandetea si mangaierea isi aveau definitiile in sunetul acela. Au fost aproape doi ani de incantare si nopti cu vise, inspiratie si vers. Si pentru ca orice lume are un capat, emisiunea s-a oprit brusc, atunci cand Doamna a disparut dintre noi.
Dar pentru mine aceasta emisiune a mai avut o poveste paralela. Exista o colaboratoare a emisiunii care prelua apelurile telefonice si le transcria. Nu era angajata, era o ascultatoare care se oferise sa faca asta. Dupa cum aveam sa aflu, vocea si ceea ce scriam, i-au dat imboldul sa prelungim convonrbirea telefonica dincolo de spatiul emisiunii. Si pentru ca a vorbi pe fix nu costa mai nimic, de atunci au urmat zeci de ore cu ganduri si vorbe. Avea acea voce buclucasa de copil pus pe sotii, dar care la fel de usor se putea transforma intr-o minunata adiere de sunete recitate. Mintea ei vie, naivitatile dorite si asumate ii dadeau aerul acelei femei careia ii sta la fel de bine si stie la fel de bine, sa poarte toc si apoi sa se alinte in lenjerii cu ursuleti.
Vorbele noastre au fost tot timpul cuminti si ferite de spatiile noastre personale. Desi perceptiile noastre au fost doar prin voce, o prietenie frumoasa s-a materializat firesc stiind fiecare despre vorba blanda a celuilalt. Georgiana nu m-a lasat niciodata sa-i aflu varsta, s-au ce face. Nici nu-mi trebuia, caci pentru ganduri nu ai nevoie de varsta. Dupa cateva luni discutiile au fost din ce in ce mai rare, zambetul ei mai firav. Blandetea era aceeasi. Stiam de la ea ca a avut minore probleme de sanatate. Suna doar ea la cateva luni, caci eu nu aveam numarul ei, pana atunci vorbeam cand ea era la radio. Apoi jumatate de an tacere. Ma impacasem cu ideea unui lucru neinteles. Si a revenit. Era tot vesela, un pic de oboseala in voce...dar se vroia vivace. Am pornit iarasi intr-o evadare frumoasa de ganduri, nimic din vorbele ei nu prevestea durerea, ma bucuram doar de prietenia noastra. Mi-a dat numarul ei de mobil, fapt ce m-a surprins, dar nu am stricat momentul cu intrebari. Si a plecat. Cam doua luni telefonul a fost inchis. Cand intr-un final a sunat ma pregateam sa o cert. A raspuns o voce straina si tot discursul meu s-a prabsuit intr-o lipsa totala de vorbe. Zambetele si bucuria s-au inchis brusc intr-o ascultare naucita. Georgiana murise in urma cu o luna, se luptase 2 ani cu necrutatorul cancer. Avea 50 de ani, iar cea care raspunsese era nora ei. Ii vorbise de mine ca de un prieten drag. Convorbirea a fost scurta, caci nu stiam ce sa-i spun mai mult strainei. Tot ce stiam era ca acel om timp de aproape doi ani a vazut in mine evadarea in gand din fata bolii, si nici un moment nu a pus pe umerii mei povara sufletului ei chinuit. A tinut sa-si pastreze nealterat singurul loc care nu-i aducea aminte de boala. Nu puteam in acele momente sa simt altceva, decat o admiratie dincolo de puterea mea de intelegere. Se trasese cortina peste o piesa de teatru scrisa de actorul de pe scena si jucata impreuna cu actorul din sala.
Ieri l-am auzit pe Mihai Cosmin Popescu vorbind despre emisiune si atunci am scris povestea pe care de mult vroiam sa o astern. Si nu pentru ca as putea uita, nu pot uita. Dar scriind, aduc cel mai corect omagiu unor oamenii si unei emisiuni care s-a nascut din scris.
Multumesc Doamna Zaharescu. Georgiana, noi ne mai auzim la telefon.



Nicu Alifantis: Vals

PS. Am sa redau crampei din atmosfera emisiunii. Tema: daca ar fi sa scapati prin buzunarul rupt un gand bun si unul rau, dupa care v-ar parea rau?
Ceea ce am scris se potriveste de minune acum cu pasii ce ma vor purta curand pe creasta Fagarasului.

Am iesit dimineata din cort
Privind catre creasta din zare
Voiosi m-asteptau pasii sa-i port
Prin padure, spre varf, pe carare.

Si urcand, la un hop, l-am pierdut:
Un gand, nici rau, nici bun, ca oricare
M-am oprit sa il caut, s-ascult
Asta e, o luase-nainte spre zare.

Pe drum mi-a zambit un strain
Si mi-a pus in pumn doua boabe:
Pentru gandul pierdut din senin
Iti dau un vis de zi si unul de noapte.

Privind imbatat zborul de vulturi
Mi-amintesc de ceea ce sunt:
Un drumet ce pierde si cauta ganduri
Iar darul de vise il pierde in vant .

Stainul zambindu-mi dispare
Punandu-mi in palma manunchi
De vise, de nori si de soare
M-asez fericit in genunchi.